Pieces of A Plan

Hot Fuzz (2007)

2012-02-01T22:28:00.005+02:00

Cum dispoziţia mea înclină către chestii întunecate şi posibil sângeroase, am luat decizia de a căuta comedii întru ieşirea din starea ingrată în care am intrat. Din întâmplare, am dat de Hot Fuzz, film la care am râs cu lacrimi (pe bune; nu le-am păstrat pentru omologare, maybe next time).

Povestea, pe scurt: Nicholas Angel (Simon Pegg) este poliţistul perfect. Dedicat slujbei, extrem de capabil pe teren, expert în crowd control, cu specializări şi supraspecializări, Angel îşi face colegii de la poliţia londoneză să arate prost; atât de prost încât trebuie transferat. Şi dacă tot ai un om atât de capabil şi eşti nevoit să-l promovezi, de ce să nu-l trimiţi la sat? Spre disperarea sa, asta păţeşte şi Angel, trezindu-se aruncat într-un univers paralel unde barul e plin de minori, viitorul coleg şi partener de încredere e atât de beat încât aproape că-l loveşte cu maşina, iar secţia de poliţie pare a fi avut ca singur criteriu de angajare un IQ sub 90. De unde totul putea să aibă o conotaţie, aici lucrurile sunt într-atât de simple, încât Angel nu le pricepe... din prima. Mai mult, nu există crime, doar "accidente". Şi totuşi...

Despre actori ar fi puţine de spus, în principiu pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi văzut pe cei doi, Simon Pegg şi Nick Frost, în alte filme. Pegg păstrează o mină serioasă pe întreaga durată a peliculei, afişând o uşoară aroganţă pe care spectatorul i-o trece cu vederea datorită evenimentelor la care este parte mai mult fără voia sa. Frost are un rol de idiot binevoitor, pentru care figura îl avantajează şi pe care e capabil să-l susţină de la un capăt la altul. În alte roluri (minore), îi întâlnim pe Martin Freeman ("The Hitchhiker's Guide to the Galaxy", "Sherlock"), Bill Nighy ("Underworld: Evolution", "Love Actually"), Jim Broadbent ("Nicholas Nickelby", "Harry Potter and the Half-Blood Prince", "Vanity Fair") şi Timothy Dalton ("Licence to Kill", "The Tourist" etc). Dacă vi se pare că nu-i ştiţi, cu siguranţă vă veţi da seama cine sunt în timp ce urmăriţi filmul.

Acţiunea filmului este rapidă, cu scene care intră furtunos, urmate de pauze destul de lungi şi enervante, însoţind şi ilustrând perfect starea de spirit a lui Angel, exasperarea acestuia. E o comedie britanică pură, deci vă puteţi aştepta la violenţă bine plasată şi suficient de exagerată încât să-ţi dai seama că e film, dar asta să nu îţi stea în cale. Despre coloana sonoră nu am multe de spus: s-a potrivit atât de bine cu acţiunea, încât a devenit parte integrantă şi, deci, insesizabilă separat.

"Hot Fuzz" e o comedie cu multă acţiune şi ceva sânge; sau e un horror deghizat în comedie; sau e un film de acţiune amuzant. Fiecare vede ce vrea. Te prinde şi face ce vrea cu tine, dacă-i dai voie. Pe IMDb a primit 7.9; eu am râs cam de un 8.5. Voi - treaba voastră ce faceţi.

Acum, după ce am demonstrat încă o dată că mă pricep din părţi la a face recenzii la filme, vă las în compania trailerului oficial şi a două scene care vorbesc de la sine.

The swan's escaped: http://youtu.be/koU01Ah_MrY
The farmer: http://youtu.be/M5NuPI7pK2s

Recomandarea zilei

2012-01-30T22:39:00.001+02:00

Direct din Shaun of The Dead:

The Closer

2012-01-25T21:39:00.004+02:00

Am evitat serialul ăsta o vreme, în principiu pentru că în centrul acţiunii e o femeie. Astea-s peste tot oricum, nu mai era nevoie de una. Până la urmă, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am apucat să mă uit. Ohooo! Nu ştiu care e mai nebun între ăştia, deşi înclin să cred sunt doar vreo doi vag sănătoşi la cap. Mă uit acum la un episod absolut genial: 2x05 To Protect and To Serve.

Din păcate, nu pot pune tot episodul, dar am un clip de pe la început. Provenza şi Flynn descoperiseră un cadavru în garajul primului, şi nu au anunţat asta pentru că...
http://youtu.be/D903NtRRoyU (cannot be embedded).

Dacă găseşte cineva episodul vizionabil pe net, să dea un link. Eu n-am reuşit. Dar cred că-l văd a doua oară (posibil a treia). :)) =))

Recomandarea zilei

2012-01-24T23:21:00.001+02:00

Ne dăm pe chestii mai soft azi...

Şi ne dăm pe de-astea pentru că pe om nu-l "chinuie talentul" - adică nu se strâmbă aiurea la note, ca să vedem cum "simte" piesa.

Recomandarea zilei

2012-01-16T16:41:00.001+02:00

De la Bogdan citire, care mi-a arătat-o sâmbătă. Se pare că nu eram destul de băută încât să uit. :))

Len!

2012-01-09T22:51:00.004+02:00

Acum ceva vreme am avut un soi de concurs la care nimeni nu a vrut să participe, deşi trei persoane şi-au oferit totuşi preţioasa opinie. De două din persoane am reuşit deja să dau pentru a mă asigura că intră în posesia a ceea ce am promis, dar de a treia...

Parcă zice "Len, ia-mă acasă!"

Una nouă

2012-01-09T00:41:00.002+02:00

Pentru că, fiindcă şi deoarece m-am săturat să am cont pe feisbuc cu numele meu şi moaca mea şi tâmpeniile mele şi (cel mai grav) cu date personale care nu ajută pe nimeni, m-am hotărât să îmi pregătesc glorioasa retragere de-acolo. În schimb, am creat un alt cont la care nu voi renunţa:
http://www.facebook.com/profile.php?id=100003346640987 Dacă nu mere link-ul, daţi-mi de veste.

Recomandarea zilei

2012-01-09T00:00:00.001+02:00

Să începem săptămâna...

PROTIP (3)

2012-01-07T09:00:00.002+02:00

Îmi place asta: http://9gag.com/gag/1464602. Un prieten bun mi-ar cumpăra aşa ceva.

P.S. Jocul nu se pune. Nice try, Ruxi!

PROTIP

2012-01-07T00:27:00.000+02:00

If a sex change is out of the question, get socks. I love socks.

Să înceapă jocurile!

2012-01-06T23:31:00.003+02:00

Urmează un eveniment nefast care mi-a marcat existenţa. Mă rog, comemorarea tristei întâmplări. Ca să le stresez pe fete (Ruxi şi Lore, adică), am decis să le chinui cu statusurile mele pe messenger.

Primul. Fetelor, cum staţi cu planurile? (sau ceva de genul)

CdB the GENIUS
nu ne mai face in ciuda:P
:))
>:D<

Junior
>:D<
oh
but it will get a lot better
trust you me

CdB the GENIUS
=))

Al doilea. Fetelor, PROTIP: petrecerea surpriză e fumată, găsiţi altceva. ;))

CdB the GENIUS
ai de gand sa iti schimbi statusul la fiecare 5 minute?
:))

Junior
nope

Nu la fiecare 5 minute... but there will be more PROTIPS.

Crăciun Fericit! Nu ca la alţii

2011-12-26T22:12:00.003+02:00

Ştiu că n-ar trebui, da' măcar mă mai descarc şi eu. Sunt sigură că aţi avut un Crăciun mai bun decât al meu şi ca să vă conving, vă povestesc cea mai recentă fază din odisee.

De fapt, am avut un Crăciun de rahat. Am fost bătută la cap cu făcutul bradului de pe la 12:00, dar ne-am apucat abia după 14:00 şi (evident) după ce a mai zis una. Că mă tratează ca pe un copil idiot nu ar trebui să mă mai mire cu absolut nimic; şi nici nu o mai face. Continuă să mă doară, da, şi sunt momente când îmi doresc să fi avut mai puţină determinare să fac umbră pământului, dar asta e - mi-am ratat şansa.

I-a luat două ore să bibilească instalaţia, care de câţiva ani încoace merge numai pe jumătate. În fiecare an e aceeaşi poveste. Nu contează, nu ţine minte să cumpere alta, ci doar să-mi reproşeze mie că nu am făcut asta. Mereu e vina mea, m-am obişnuit.

Iar s-a luat de mine că am pus beteala mai întâi. Degeaba îi explic în fiecare an logica: o pun mai întâi pentru că, dacă adaugi instalaţia fix după, luminiţele se reflectă în beteală şi dau senzaţia că bradul este mai plin decât în realitate. Tot eu sunt proasta oricum. :-?? Nici nu ştiu de ce mai răspund la asemenea întrebări, îmi răcesc gura de pomană.

După alea două ore şi ceva, în care se apucase să verifice tot ce se putea verifica la instalaţia vieţii cu un aparat de măsură de la văru-meu, ajunge la concluzia cu care ne-am obişnuit: tot ce se făcea înainte era mai bine făcut. Adevărat, nimic de zis; locuitori mai puţini pe planetă, economie axată pe alte principii, treburi de-astea. Nu, nu sunt suficient de sinucigaşă ca să explic aşa ceva unui om care le ştie pe toate.

Pune totuşi instalaţia în pom. Care nu stătea drept. Care nu stă drept de când l-am luat. Pentru că nu e perfect şi pentru că ţevile (căci e artificial) nu se inserează perfect una în alta, astfel încât să nu existe mişcare. Şi pentru că nu stătea drept şi pentru că instalaţia nu mergea cum trebuie şi (mai mult ca sigur) pentru că mi-am exercitat dreptul de a fi supărată pentru cum mă tratează şi nu prea i-am vorbit, şi-a exprimat frustrarea în modul pe care îl cunoaşte cel mai bine. Adică s-a apucat să arunce cu bradul prin casă, rupând de toate: crengi (mai puţin), instalaţie (mai mult), beteală. Şi zborşindu-se că gata, anul ăsta nu mai facem brad, că anul trecut a fost ultimul Crăciun cu brad.

Asta până a venit maică-mea şi i-a zis că nu o interesează, să se îmbrace şi să meargă să cumpere brad dacă ăsta nu-i convine. Rar se supără ea, dar atunci e mai naşpa.

Aşa că, peste maximum 20 de minute, bradul era montat la loc, iar instalaţia a fost reparată complet în încă 15 minute. Chiar a stat să lipească toate firele şi să verifice becurile. Deci se poate, dar nu fără o criză de personalitate.

Astea se întâmplau pe 24. Am terminat cu decoratul pe la 17:30. Trebuia să mă întâlnesc cu colegii de la Antipa la 18:00 în Livadă, dar nu am mai avut energia necesară şi da, m-am simţit de rahat pentru asta. Asta e, se mai întâmplă şi aşa ceva.

M-am cam săturat de fazele astea de copil idiot. Şi m-am cam săturat să fiu întreruptă de fiecare dată când vorbesc sau să fiu pusă să vorbesc cu el, altfel trânteşte şi pocneşte, eventual mă pocneşte. Caut coleg(ă) de cameră, dar mai din vară că momentan nu-mi permit financiar mutarea. Oricum ar fi, eu aici nu mai fac mulţi pui. :))

Aş vrea să pot scoate ceva amuzant din toată tărăşenia; dacă poate unul din voi, e tare persoana! Oricum, cred că mi-am atins scopul. Trust me, your Christmas was better.

Pe această cale, cu toată nesimţirea după ce pe unii i-am întristat, vă doresc tuturor SĂRBĂTORI FERICITE! Şi aştept oferte pentru rev. ;)

:* să treacă

2011-12-23T09:43:00.003+02:00

Există momente în viaţă când te chinui, când dai de greu, când nu mai poţi. Există momente frustrante când ai senzaţia că orice ai face tot nu va fi suficient. Există momente când ai ajuns la capăt şi vrei ori să te sinucizi, ori să omori pe careva - fiecare după cum îi place. Peste toate astea adunate şi ridicate la cub a fost meciul de aseară. And then some...

Mă chinui să spun ceva şi parcă am rămas fără cuvinte. Da, mă aşteptam, pentru că e Steaua şi pentru că ei vor, iar noi vrem da' mai puţin. Şi totuşi... pentru câteva minute a fost un licăr de speranţă, atunci când ai noştri reveniseră de la 0:2 la 3:2. Doar că ceva undeva s-a rupt într-un moment când n-ar fi trebuit să meargă nimic aiurea. Nu înţeleg de ce şi probabil că nici nu e locul meu să înţeleg, dat fiind faptul că nu am cunoştinţe în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al antrenamentelor şi tactica de joc. Dacă aş fi jucat şi eu hochei, aş fi înţeles ce s-a întâmplat; aşa, mă rezum la a mă întrista şi a refuza să mai privesc rezultatul. O să-mi treacă.

Cel mai frustrant e că Steaua nu este peste noi ca valoare. Dimpotrivă, e mult sub. Diferenţa o compensează prin atitudinea pe care o au, aceea de a recurge la orice metodă pentru a câştiga. Nu voi comenta golul al patrulea dat de ei şi nici faptul că pasa a fost cam dubioasă şi că nimeni n-a observat lovitura administrată de Timaru - ar fi urât să văd aşa ceva. M-aş coborî la nivelul agramaţilor de la Digi care nu ştiu ce competenţe au, da' şi bunică-mea ar comenta mai bine.

Steaua nu e peste noi. Noi suntem sub noi. Şi parcă ne-am obişnuit aşa, să ne plângem, să ne scuzăm că suntem la început, că abia e formată echipa, că lotul tot suferă schimbări, că x, că y, că z. Ne-am învăţat prost pentru că ne-am privit până acum cu îngăduinţă, fără a ne pune problema că poate fi în detrimentul echipei să gândim aşa. Mai mult, dacă suntem criticaţi, sărim ca arşi şi ne plângem că nu ne convine.

Poate ar fi o idee să ne maturizăm. Ce ziceţi, băieţi, mai creştem şi noi puţin? Ne facem mari şi învăţăm să privim în faţă? Învăţăm să nu ne mai supărăm imediat ce primim un gol şi să dăm şi noi unul, doar aşa, pentru că ne-au enervat portarul? Ne obişnuim să câştigăm mai des? Nu de alta, dar chiar se poate. Dacă nu s-ar putea, nu mi-aş bate capul şi probabil că acum nu aş fi atât de supărată (nu că ar păsa cuiva anume, zic şi eu ca să nu tac).

Nu ai cum să nu fii supărat. Şi nici nu ai cum să nu-ţi treacă. Curge nisipul în clepsidră, se apropie alte meciuri la fel de importante şi trebuie să ne regrupăm, să regândim treburile şi poate să mai câştigăm şi noi ceva. Se prea poate ca gândirea mea fantezistă să meargă prea departe, dar chiar cred că putem liniştit să câştigăm orice cupă dorim. Atâta timp cât lăsăm fiţele şi muncim pentru rezultat, ba mai găsim şi entuziasm în cele mai negre situaţii, nimic, ABSOLUT NIMIC nu ne poate sta în cale.

În cele din urmă, felicitări echipei Steaua Rangers pentru victoria de ieri! Să ne spună sărut-mâna că i-am scăpat de ciucani. ;)

CRĂCIUN FERICIT jucătorilor şi suporterilor! Să ne vedem mai veseli şi mai hotărâţi la următorul meci!

Recomandarea zilei

2011-12-15T00:02:00.000+02:00

Recomandarea zilei

2011-12-14T00:01:00.000+02:00

Dacă deranjează pe cineva melodiile astea, e liber să-mi sugereze o schimbare de ritm. Am descoperit piesa de azi la finalul ultimului sezon din Without a Trace; atunci s-a potrivit cu situaţia, de ce nu s-ar potrivi acum?

Recomandarea zilei

2011-12-13T00:02:00.000+02:00

Recomandarea zilei

2011-12-12T00:02:00.000+02:00

Activităţi nocturne

2011-12-04T01:11:00.003+02:00

E ora 1:00 A.M. şi eu mă chinui să fotografiez prostia de mai jos.

În apărarea mea, dacă poate fi vorba de aşa ceva, menţionez că am luat-o razna şi nu am putut găsi ceva mai inteligent de făcut la o oră atât de matinală. Probabil e mai sănătos să mă duc să dorm.

Concert Negura Bunget, Carpatica & Agamendon

2011-12-03T18:41:00.002+02:00

Salutari metalice!

Cu deosebita placere Next Evil Event va invita pe data de 3 decembrie la Brasov, in clubul Rockstadt pentru a fi alaturi de NEGURA BUNGET care se intorc in orasul nostru, pentru a celebra cei 15 ani de activitate printr-un turneu ce se numeste Transylvanian Legacy Tour 2011. Chiar daca se afla in orasul nostru a doua oara anul acesta, fiind adusi de Next Evil Event in martie a.c., trupetii promit un show original, cu multe elemente noi care sa adauge un plus de savoare show-urilor cu care ne-au obisnuit. Alaturi de Negura Bunget vor concerta si cei de la CARPATICA, trupa ce se va afla de asemenea pentru a doua oara in orasul nostru, o trupa cu potential, o trupa ce se potriveste perfect pentru deschiderea unui spectacol pagan ideal. O mare surpriza pentru publicul brasovean si nu numai va fi AGAMENDON, trupa de melodic death metal originara din Germania. Formatia se afla pentru prima data in Romania, iar concertul de la Brasov este singurul din tara noastra aflat pe lista nemtilor.

Evenimentul va incepe la ora 20, pretul unui bilet fiind de 15 lei. Berea va fi in cantitati incomensurabile iar nelipsita tombola ii va face pe unii dintre voi bogati in artefacte muzicale.

Va asteptam cu maxim drag,

Next Evil Event.

facebook https://www.facebook.com/event.php?eid=301933313159113

last.fm http://www.last.fm/event/3116782+Negura+Bunget+at+Rockstadt+on+3+December+2011

MySpace http://www.myspace.com/events/View/12215076/Next-Evil-Event/Negura-Bunget-Agamendon-Carpatica

Primit-am mailu' ieri, l-am văzut abia azi. Scuze!

LA MULŢI ANI!

2011-12-01T23:18:00.002+02:00

Mulţi dintre voi se plâng că universul a conspirat împotriva lor atunci când i-a aruncat în ţara asta mică şi prăpădită. Acelora le amintesc de acest clip:

Celorlalţi le spun LA MULŢI ANI!

Şi atât. Ştiţi voi de ce.

Recomandarea zilei

2011-11-28T18:21:00.001+02:00

Am dat peste melodie într-un serial. Măcar pe asta am găsit-o uşor pe youtube, nu ca alta... Enjoy!

Licenţă - sesiunea februarie 2012

2011-11-25T19:06:00.004+02:00

Se ştie care a fost situaţia în vară cu licenţa la facultatea de drept a Universităţii Transilvania din Braşov. La rugămintea Oanei, vă comunic următoarea treabă:

Sesiunea din februarie a examenului de licenţă se va susţine numai pe baza cererilor formulate în scris de către cei care nu au promovat examenul. Înţeleg că este necesar să veniţi personal şi să depuneţi cererile cu pricina. De asemenea, vă rog să ţineţi cont de faptul că pentru organizarea acestei sesiuni este nevoie ca 50%+1 din cei care au picat să depună cerere.

Gândiţi-vă că e mai OK să daţi acum licenţa ca să ştiţi că aţi scăpat şi puteţi face ce doriţi mai departe. Nu are sens să irosiţi timp cu alte prostii.

Vă rog frumos să daţi mai departe linkul la acest articol sau măcar să vă trimiteţi informaţia unii altora - dacă nu aţi fost uniţi 4 ani, măcar acum să meargă treaba.

Mulţumiri Oanei pentru informaţii şi pentru efortul depus de a le afla!

Ar fi o treabă :))

2011-11-24T23:41:00.001+02:00

Nu pot confirma treaba asta... dar n-ar fi rău :))
Mulţumiri 9gag!

Cugetări

2011-11-24T21:41:00.003+02:00

Câteva pastile şi prostioare.

-cum e, mă, să bei bere cu paiul pentru că ai buzele crăpate? Nu vă puteţi imagina câte miştouri mi-am luat de la mama. De la MAMA!

-Lore, către mine: "Nu te simţi mai altfel? Eu mă simt mai întărită." Eu... râdeam. Mi-a zis că-s incredibilă, da' habar n-am de ce.

-am ieşit marţi cu CdB şi Lore cică la suc (în Festival, relativ neinteresant). Frântură de discuţie:

Lore: "Vi-o arăt."
CdB: "Arată-ne-o!"
Eu: "Stai! Despre ce vorbim?"

Tot nu ştiu despre ce vorbeam.

-vine vorba de Julius Meinl, moment în care îi ziceam lui CdB despre siglă: "Eu aveam un tricou cu sigla şi avea o căciuliţă cu un ciucurel" -realizez ce spun- "oh god...". Am avut o zi nefastă.

-tot cu fetele; zice Lore ceva, nu mai ştiu ce.

Eu: "Mi-am scăpat şi lămâia din cauza ta."
Lore: "Dacă nu ştii s-o ţii..."

Sunt incompetentă.

-

Eu: "Cultura unde vă e?"
CdB: "E iarnă, a îngheţat."
Lore: "A mea e la tine în grădină."
CdB: "Nasol dacă a ta e la ea în grădină."

Cumva, scrisul nu-i poate reda intonaţia...

-în Festival 39 e un covor cu scris pe el - habar n-am de ce, probabil ca să chinuie clienţii. Pe noi au reuşit. Se apucă fetele să citească.

CdB: "Acolo e vadă, şi sub mine ce e?" Reuşeşte să descifreze, apoi mă întreabă: "Şi sub tine ce e?"
Eu: "Un scaun."

-căutând pe faimosul telefon unde sunt notate fazele tâmpite care se întâmplă zilnic, dau acu peste asta: "Dă-mi o palmă. Chiar aici. Bagă-l în gură şi dă-i!" Îmi vine să mă strâng de gât că nu ştiu cine a zis-o şi în ce context şi de ce şi... :((

-altă fază, din aceeaşi sursă: "Dacă-ţi dau unu în gură, accepţi?". Jur că nu ştiu de unde apar chestiile astea. Cred că se scriu singure.

-mi-am adus aminte cine a zis fazele anterioare. Ioana. La ziua Biancăi, în august. Era vorba despre tort. Şi zice lumea că eu am mintea perversă...

-am dormit extrem de puţin în ultima vreme. Dacă ajung până sâmbătă într-o bucată, sunt mare.

-am găsit un serial făinuţ. Dobitocii au făcut doar 10 episoade, după care au renunţat la el. :((

-mă întreb pe la ce liturghie o mai fi Cristi...

-dacă mai înjură, cred că-l blestem. Şi mă mut de lângă el în timpul meciurilor. Dar blestemele rămân.

-"cultura" Loredanei aflată în grădina mea a ajuns în posesia ei. :D

-a luat-o razna. Şi chiar nu mă aşteptam de la el, dar a luat-o razna. Îmi pare rău într-un fel, îi mergea mintea brici, dar acum... mă pune pe gânduri.

-mă uimeşte prostia unor blogeri. Unii cunoscuţi. Poate că nu e prostie, poate e doar aroganţă. Habar n-am.

-femeile... ştiţi ceva? Nici nu-mi bat capul să mai spun, şi-aşa nu-mi ajung cuvintele.

-mulţumesc pentru recomandările de cărţi! Ajung la ele în curând :D

-mă amuză cei care blamează fără a cunoaşte şi care se c*** pe ei doar ca să-şi dea aere. :)) Dar toţi sunt experţi, să nu uităm asta.

-apropo de experţi şi aere, am două tipe în lista de prieteni pe feisbuc care mă scot din minţi. Aşa narcisiste pline de ele şi slabe intelectual n-am văzut de când sunt!

-ce ţi-e şi cu năsoşii unora... =))

-CdB, ţi-l mai aminteşti pe Peanut? ;))

Gata, tac. Pentru moment.

Concert Bucovina & N.E.G.A.T.I.V.

2011-11-23T23:35:00.003+02:00

Salutari!

Cu ocazia implinirii unui an de cand Next Evil Event a luat fiinta, ne bucuram sa va anuntam ca vom continua sa va asaltam cu greutati muzicale.
Multumindu-le partenerilor nostri pentru excelenta colaborare si sustinere, va promitem ca pe viitor vom ridica si mai sus stacheta, pentru a aduce un plus de imagine Brasovului la capitolul evenimente muzicale ce se lasa cu headbanging.

Pentru a nu pierde vremea, permiteti-ne sa va prezentam primul dintr-o serie de evenimente pe care le vom organiza in perioada urmatoare in clubul Rockstadt din Brasov.

Astfel, ne face o placere diabolica sa va anuntam ca in data de 25 noiembrie 2011, incepand cu ora 20 orasul nostru va fi onorat de prezenta trupei BUCOVINA. Cei care iubesc muntii, natura, raurile si jivinele codrilor, apusurile şi rasariturile deopotriva vor fi foarte incantati de acordurile pagan metal ale trupei ce se intoarce in orasul nostru dupa o pauza deosebit de lunga. Bucovina va fi insotita in concert de cei ce-si spun N.E.G.A.T.I.V., o pastila potrivita pentru orice thrasher autentic adept al sound-ului old school. Originara din Busteni si formata in 2007, trupa isi pregateste primul material de studio in prezent, dar asta nu ii poate tine departe de scena, iar vineri ei promit sa ofere publicului un recital de thrash incendiar.

Evenimentul va incepe la ora 20, pretul unui bilet fiind de 15 lei. Berea va fi in cantitati incomensurabile iar nelipsita tombola ii va face pe unii dintre voi bogati in artefacte muzicale.

Va asteptam cu maxim drag,

Next Evil Event.

facebook http://www.facebook.com/event.php?eid=275425212492852&context=create

last.fm http://www.last.fm/event/3116777+Bucovina+at+Rockstadt+on+25+November+2011

MySpace http://www.myspace.com/events/View/12215066/Next-Evil-Event/Bucovina-Negativ

Cam aşa sună newsletterul primit de la Next Evil Event, cărora le urez pe această cale o activitate cât mai lungă şi mai plină de reuşite! Să vi se umple sălile de fiecare dată!

Închei cu un clip sugerat de organizatori:

Update la ce ziceam mai devreme

2011-11-21T22:13:00.002+02:00

Conflict lăsat pe altă dată, datorită utilizării uneia din cele mai vechi metode: evitarea inamicului. Dacă insistă - şi o va face -, recurg la metoda "zic ca tine, fac ca mine (adică nu fac)". Dacă şi asta dă greş, habar n-am pe unde mai scot cămaşa; probabil pur şi simplu îl ignor, cu riscul de a-mi lua bătaie căci orice dobitoc nu e dobitoc destul dacă nu te şi bate pentru că nu faci ce vrea el.

Oricum am da-o, eu nu dau examenul pentru carnet prea curând. Aşa, dintr-o ambiţie nebună şi pentru că m-am săturat să fac ce vor alţii. :D

Recomandarea zilei

2011-11-21T13:18:00.002+02:00

Nu pot explica exact cât sunt de nervoasă, aşa că nu voi încerca. Spun doar atât: dacă starea nu dispare şi-n seara asta am parte de scandalul pe care-l preconizez, s-ar putea să lipsesc o vreme de pe blog. Din motive obiective :)). Oricum, m-am săturat sincer de toate rahaturile lui. Hai să vedem care e mai tare în seara asta.

Cugetări

2011-11-17T19:01:00.002+02:00

Azi sunt extrem de nervoasă, aşa că să nu se aştepte cineva la ceva deosebit ori inteligent.

-nu aprob comentarii anonime, chiar dacă sunt interesante. De ce nu pricepe nimeni asta?

-apropo de comentarii, toţi care au participat la micul "concurs" au specificat că nu doresc să participe la concurs. Sunteţi... aşteptaţi să îmi spuneţi când doriţi să vă ridicaţi surpriza.

-mă amuză opinia unui anumit individ vizavi de locuinţa mea prezentă şi/sau viitoare. Lui nu-i spun asta, altfel îmi risc şubreda linişte.

-atunci când eşti nervos, e mai bine să te răzbuni pe tine decât să dai în alţii - chiar dacă a da în alţii te-ar face să te simţi mai bine.

-problema e că lucrurile sunt exact ceea ce par, chestie care ne determină să ne inducem ideea că par altfel exact pentru a putea spune că nu-s aşa cum par. Cine ştie să citească a găsit şi logica în propoziţia aia.

-care a mai citit o carte bună în ultimul timp? Ziceţi ceva, sunt în căutare de literatură.

-nu cred că a existat persoană mai fericită decât mine luni. Uite în ce hal am ajuns joi!

-ortodoxul va fi persecutat în continuare. Cumva, am impresia că e sursa majorităţii problemelor.

-trebuie să discut cu bunul meu prieten presupus infractor. Vreau să ştiu cum se mai are cu Poliţia. Oricum, tot respectul, omul s-a dat cu duba la o oră la care nu vreau să mă trezesc vreodată. :))

-SMS de la CdB, trimis ieri. Sigur nu se supără.

Moment umoristic pe tren acum câteva minute. Nişte doamne în spatele meu discută diverse. Una din ele către restul: "Fiica mea merge la olimpiadă", pe un ton foarte serios. Restul: "La ce?". Începe tipa şi râde în hohote: "La religie!" :))

De-acu mă dau trenul!

-să-mi aducă unul din voi aminte să vă spun nişte faze petrecute recent.

-nu sunt paranoică, dar mă gândesc să devin.

-am nevoie de o cravată. Urgent.

-oricine poate comenta, dar puţini sunt cei care chiar ar fi în stare să facă ceva. Aş fi curioasă să-i văd la lucru pe cârcotaşi, să-i pot urmări cum îşi fac tactica şi cum implementează ideile pe care le aruncă de dragul de a se face remarcaţi.

-nu există om care să nu fi fost făcut prost de un altul. Deci, toţi suntem (sau am fost la un moment dat) proşti. Şi mai zicea cineva "să ai o zi fără proşti" :))

-aştept cu nerăbdare ziua de mâine. Am nevoie de o şurubelniţă şi nişte bandă izolatoare, posibil şi mănuşi chirurgicale.

Gata, vă las, şi-aşa v-am plictisit destul.

Recomandarea zilei

2011-11-14T00:02:00.000+02:00

Deşi linia melodică în sine nu e nemaipomenită, îmi place ce spun oamenii ăştia. Voi ce părere aveţi?

From CdB, with love

2011-11-13T19:52:00.002+02:00

Comentariul ei:

looking good, honey :*:* ;))

Sentimentul e cât se poate de reciproc! :*:*

Matrix style flipbook animation

2011-11-11T05:04:00.000+02:00

Tot respectul pentru realizatori!

Mulţumiri 9gag!

2011-11-08T23:44:00.000+02:00

Nu mă las. Uite unde poate duce religia...

Chestiuni religioase

2011-11-08T23:23:00.000+02:00

La mine acasă popii nu-s pe placul nimănui. Taică-miu e cel mai vehement: îi face în toate felurile, zice de toate, alea alea. Mama e ceva mai moderată, dar aşa e ea de fel, n-are legătură cu vreo simpatie vizavi de feţele bisericeşti. Aversiunea a cunoscut o creştere simţitoare când am citit undeva că în ţară ar fi 18300 de biserici şi 4700 de şcoli generale. În condiţiile astea, chiar nu înţeleg de ce ne plângem de rezultatele la BAC şi de nivelul de cunoştinţe al celor care (cică) sunt elevi. Şi de-aici deducem că suntem nişte milogi şi ne ducem să pupăm patrafire ca să ne meargă bine şi să ne mântuim. Mă c** pe ea de mântuire, prefer să trăiesc în prezent!

Revin. Ură mare, vorbe grele, înjurături, mama lor de hoţi (şi sunt, să fim corecţi şi să recunoaştem). Vine tanti cu recensământul şi mă lasă maică-mea mască, într-un sens bun. Primul la întrebări a fost tata, dar cum n-am tras cu urechea, habar n-aveam ce a zis. Când îi vine rândul mamei şi se ajunge la problema religiei, foarte serioasă întreabă: "Doamnă, pot să mă declar atee?". Se putea, doamna a notat liniştită (nu ca la alţii, că am auzit ceva poveşti), s-a completat în continuare fişa. La mine aceeaşi poveste, că doar nu era să mă dau ce nu-s. Pleacă tanti, rămân cu mama.

Eu: "Atee, da?"
Mama: "Auzi, ştii ceva? Chit că-s numai una, nu vreau să le îngroş lor statistica. De ce să rupă de pe ei că nu-ştiu-cât % din populaţie e ortodoxă? Ca să ce, să tot ia bani şi să nu facă nimic bun cu ei? Nu vreau!"

Noi ca noi, dar ne ardea curiozitatea ce o fi zis tata. El, care le face şi le drege şi le zice. Care nu îi lasă să respire. Care le reclamă hoţiile evidente şi râde de prostia (căci prostie e să mai ai oricâtă încredere în religie - religie, nu credinţă) celor religioşi.

Mama: "Stai să vezi, sigur s-a dat ortodox."

Şi se dăduse. Nu ştiu cum să vă spun, dar n-a fost un moment bun pentru el. Mai vedem prin filme cum se deschide sezonul de vânătoare. N-apăi, noi am pornit sezonul de persecuţie al ortodoxului. Şi dă-i şi zi-i. :))

Mama: "Păi bine, tocmai tu? Tu, care te iei de popi cu toate ocaziile?"
Tata: "N-am ştiut că se poate altfel."
Mama: "Nici eu, dar am întrebat. Nu încerca să te scoţi acum... ortodoxule!"

Vreo două zile am ţinut-o numai cu faze gen "ce zice ortodoxul?" şi alte alea. Apoi am lăsat-o mai moale, dar ocaziile nu sunt irosite. Never. Aşteptăm doar să ne mai luăm de el. Măcar o dată la două zile, ca să simtă ce înseamnă religia. ;)) Ortodoxie i-a trebuit!

Scriu acest articol pentru că m-a chemat Cristi la ziua lui. Pe care şi-o ţine la sediul ASCOR. Care ASCOR e Asociaţia Studenţilor Creştini-Ortodoxi Români. Situaţia mă sperie. I-am zis că nu-mi permite religia să intru acolo, dar insistă să nu mă creadă. Aşa că am cam pus-o.

Am văzut sediul ASCOR. Ochii din icoanele alea te urmăresc peste tot! Şi nu, n-am să pricep niciodată ipocrizia cu care se închină ăştia la icoane în condiţiile în care li se zice undeva "să nu-ţi faci chip cioplit..." - completaţi voi. Dar ca să îţi pui problema asta ar trebui să şi gândeşti, ceea ce rareori are legătură cu religia.

Momentan, caut o cruce întoarsă, o pentagramă, ceva sânge de capră, orice chestie fie şi vag satanistă ca să pot să scap în 5 minute de-acolo. Ştiu că n-o să meargă şi dobitocii vor încerca să-mi salveze sufletul de la pieire şi chinuri veşnice în focul Gheenei (parcă aşa îi zicea la treaba aia), aşa că probabil va fi nevoie să-i bat. Sau să-i enervez, ceea ce e mult mai simplu şi mai plăcut.

Mă duc să-mi fac unghiile negre. Păcat că nu mai am ruj de aceeaşi culoare, ar fi fost util acum.

P.S. Discuţia poate continua pe forum, adică aici.

World Music Festival - 2011 - Braşov

2011-11-08T19:18:00.004+02:00

Next Dream Event Brasov, Centrul Cultural Reduta si Sibiu Jazz Festival in parteneriat cu Forumul Cultural Austriac si Institutul Polonez au deosebita placere de a va invita vineri 11 Noiembrie 2011 si sambata 12 Noiembrie 2011 la World Music Festival, un eveniment dedicat muzicii ca liant pentru diferite culturi si etnii. Selecta sala a Centrului Cultural Reduta din Brasov va fi gazda dumneavoastra pe parcursul celor doua zile de festival, asigurandu-va mediul cel mai placut pentru o auditie perfecta a celor trei nume ce vor urca pe scena.

Festivalul World Music se afla pentru prima data in orasul nostru fiind destinat tuturor categoriilor, indiferent de varsta, sex sau etnie, fiind in acelasi timp usor de adaptat numeroaselor tipuri de personalitati umane. Capacitatea de a jongla cu diversele stiluri, ritmuri, melodii, motive muzicale, marcheaza si caracterul improvizatoric al muzicii lumii. Este un cod cultural care se poate exprima gestual, vestimentar, sonor, olfactiv si care a starnit nenumarate controverse de-a lungul timpului, tocmai datorita acestui sincretism.

Expresie arhifolosita in zilele noastre, mai ales în comert si in limbajul international, world music este atribuita mai multor tipuri de miscari muzicale. Spre exemplu, nume consacrate precum Goran Bregovic, Oliver Shanti, Kitaro, Lorena McKenitt, Gheorghe Zamfir sunt reprezentanti ai acestei idei muzicale.

La Brasov anul acesta vom avea parte de trei concerte remarcabile sustinute de trei nume ce ne vor relaxa si desfata simturile cu atingerile lor auditive fine.
Primul nume si singurul din cadrul serii de vineri 11 Noiembrie se numeste SARAKINA, si vine din Polonia, muzica trupei fiind un amestec de elemente etno originare din Bulgaria si Macedonia. Obiectivele muzicienilor constau in capturarea mostenirilor muzicale clasice din Balcani. Ansamblul care a reusit sa transpuna o serie de lucrari Chopin intr-o maniera foarte originala se afla in focul creatiei incepand din anul 1999.

Seara de sambata 12 Noiembrie va incepe cu recitalul austriecilor de la KLEZMER CONNECTION. Cei cinci muzicieni ne vor introduce intr-o atmosfera de vis in care instrumentele manuite cu maiestrie austriaca se vor impleti cu voci calde si pline de pasiune. Fie ca vom simti acorduri clasice, de tango sau sansonete pariziene, vom fi uimiti de sentimentul ce ne va purta intr-o mult dorita vacanta auditiva.

KAULAKAU vin tocmai din Spania, si vor pastra starea de reverie a serii purtandu-ne prin acorduri de muzica clasica, folk, jazz, rock, experimental. Muzicienii ofera spectacole de exceptie de fiecare data, pe scena fiind total imprevizibili si spontani. Din cauza aceasta este foarte greu de catalogat ca stil muzical ceea ce KAULAKAU ofera live. Poate folk-jazz ar fi cea mai potrivita definitie.

Dar poate ca dumneavostra, spectatorii, ati fi cei mai potriviti sa definiti cele doua seri ce vor fi pregatite sa va uimeasca intr-un mod placut. Noi nu putem sa spunem decat ca va asteptam cu mult drag la evenimentul ce a unit prin muzica o lume intreaga - World Music Festival.

Accesul publicului in sala se va face incepand cu ora 18, recitalul urmand sa debuteze in fiecare seara la ora 19. Pretul unui bilet de intrare este de 10 lei / seara.

Va asteptam cu drag,
Next Dream Event.

facebook https://www.facebook.com/event.php?eid=161408367287622
last.fm http://www.last.fm/festival/3105196+World+Music+Festival
MySpace http://www.myspace.com/events/View/12161049/Next-Dream-Event/World-Music-Festival--Sarakina-Klezmer-Connection-Kaulakau

[Îmi cer scuze public faţă de cei de la Next Dream Event pentru omisiunea de a anunţa evenimentul trecut. Totul s-a datorat faptului că nu am văzut email-ul lor decât la 2 zile după eveniment. Sper ca prin acest post să-mi spăl păcatele.]

Şanjul

2011-11-08T09:58:00.003+02:00

Într-o după-amiază, cu ani în urmă, eram de serviciu la biroul judiciar, când în faţa secţie opreşte un autobuz al liniei 368, plin cu călători, care fusese deviat de pe traseu.

Cine solicitase devierea? Locotenent-colonelul Ţicu, şeful Brigăzii furturi din buzunare de la Poliţia Capitalei şi un subaltern al său, plutonierul-major Roman. Ei se urcaseră de la staţia „Academia Militară”, autobuzul mergând spre Sala Palatului. Între staţiile „Eroilor” şi „Făgăraş”, un hoţ de buzunare, cunoscut cu porecla de „Bandaj” o „făcuse la portofel” pe o călătoare. Ofiţerii, din cauza aglomeraţiei, nu putuseră interveni imediat ca să-l prindă pe hoţ în flagrant. De fapt, acest lucru este şi foarte greu de realizat. Totuşi au luat măsurile necesare, imobilizându-l până la urmă şi solicitând şoferului să nu oprească decât la prima secţie de poliţie. Secţia 3.

„Un creol zâmbăreţ”

La coborâre, în faţa sediului poliţiei, pe lângă infractor au fost invitate încă patru persoane care fuseseră în apropierea victimei şi a hoţului, pentru a fi audiate ca martori. Se ştie cât de greu se administrează un probatoriu împotriva unui hoţ de buzunare, dacă acesta nu este prins în flagrant.

„Bandaj” era foarte zâmbitor şi nega totul. A fost percheziţionat chiar în holul de la ofiţerul de serviciu, dar nici urmă de portofel asupra lui. Victima plângea, dându-se de ceasul morţii, iar martorii încremeniseră.

Ţicu, ofiţer cu bogată experienţă în materie, a solicitat atunci călătorilor din autobuz să coboare, pentru a căuta portofelul pe jos, printre banchete, ştiut fiind că acesta este procedeul hoţilor de buzunare când simt pericolul. Dar şi aceste căutări au rămas fără rezultat.

În acest timp, eu le-am aruncat o privire celor patru martori, atrăgându-mi atenţia un tânăr creol, spilcuit, care zâmbea, privind mai mult în sus. „Oare acelea erau momente de zâmbit, în timp ce ceilalţi martori nu ştiau cum să ne dea o mână de ajutor şi s-o calmeze pe păgubaşă?”

Când au revenit de la autobuz, care a trebuit să plece în cursă mai departe, Ţicu şi Roman erau cam galbeni, pentru că nu se găsise obiectul căutat şi probaţiunea devenea astfel foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

-Eu sunt de părere să fie percheziţionaţi şi martorii, le-am spus celor doi poliţişti „de la buzunare”.

Trei dintre martori, mai puţin brunetul, s-au schimbat la faţă, încercând să ne impute din priviri: „Bine, domnilor, noi ne-am întrerupt călătoria şi am coborât din autobuz ca să vă ajutăm, iar acum ne faceţi hoţi?!”

-Să începem cu dânsul! i-am făcut eu semn lui Ţicu.

Ofiţerul a înţeles că intuisem ceva şi l-a percheziţionat pe cel care arbora acelaşi zâmbet enervant. Şi –culmea!– portofelul femeii se afla în buzunarul lui de la haină. A fost nevoie să intervenim prompt pentru ca victima şi martorii să nu-l „boţească” pe hoţ. Acesta, din negru ce era, se înverzise…

Cum se elimină concurenţa

Poliţiştii „de la buzunare” nu-l cunoşteau, întrucât nu mai trecuse pe la ei, dar au stabilit repede că era „şuţ”. Venea din Giurgiu şi era poreclit „Surcea”.

Ţicu şi Roman s-au privit „pe unde scurte”, în sensul că s-au înşelat în privinţa lui „Bandaj”, dar o să-ş prindă ei altă dată. Acesta a fost eliberat, iar celuilalt i s-a întocmit dosar la procedura de urgenţă.

Rămaşi între şase ochi, le-am povestit ofiţerilor de la buzunare de unde plecase suspiciunea mea, de la acel zâmbet persistent. M-au felicitat şi au continuat cursa pe urmele altor hoţi de buzunare.

Când l-am introdus pe „Surcea” în arest, încă se tânguia că nu el a furat portofelul, că i s-a făcut un „şanj” (un aranjament). „Da, dar ce căuta portofelul în buzunarul tău? i-am replicat. De ce nu l-ai aruncat?”. „Să mor dacă am ştiut că portofelul este în buzunarul meu, numai că nu plângea hoţul. La mijloc e un şanj…”

Obişnuit cu trucurile lor, l-am introdus în arest, urmând procedurile de rigoare. Eu mi-am văzut de treburi, uitând de numele „Surcea” mai bine de şase luni. Mai exact, până când a căzut în flagrant delict, tot pe linia autobuzului 368, „Bandaj”, care, reîntâlnindu-mă, mi-a zâmbit complice. „Dacă-mi daţi ceva de mâncare,” mi-a zis, „vă spun o poantă de pe urma căreia o să vă distraţi toată noaptea!”. I-am satisfăcut cererea şi, în timp ce înfuleca de zor salam cu pâine, mi-a mărturisit. „Eu am strecurat atunci portofelul în buzunarul lui Surcea. Nu-l cunoşteam, dar mă enervase că-mi făcea concurenţă în perimetrul meu şi l-am scos din joc, căci îi zărisem pe poliţişti. Este că-i tare…?”

Este, şi am aflat ce este un „şanj”…

Am mai aflat ceva

2011-11-07T12:52:00.004+02:00

Cândva în august Horneţii recapitulau venirile la şi plecările de la echipă în acest articol: transferuri. M-am întristat atunci citind că unii din jucători au decis să se lase de hochei şi mi-a părut rău în special să aud asta despre Szőgyőr, un jucător tânăr extrem de promiţător. Nu era supărător că nu mai juca la noi, ci că se lăsa de sport. E păcat să pierdem oameni de valoare în orice domeniu, mai ales dacă sunt tineri şi există loc pentru progres.

Azi, căutând diverse informaţii cu care să-mi umplu puţinul timp liber, ajung pe pagina FRHG-ului, unde citesc articolul ăsta: http://www.rohockey.ro/RO/News/7013.aspx. Văd numele şi mă întreb dacă nu cumva o fi vreo coincidenţă. Nu avea cum, ce-i drept, dar niciodată nu poţi să fii sigur, aşa că m-am pus pe căutat. Pe SportGalaţi(.blogspot.com) am găsit asta, iar pe pointstreak am dat de asta. Se pare că Szőgyőr e de ceva vreme la Dunărea Galaţi şi că îşi continuă totuşi cariera de hocheist. Vestea, deşi târzie, nu poate decât să mă bucure şi sper că Szőgyőr va putea să-şi dezvolte abilităţile sportive la Galaţi. Cine ştie? Poate că într-o zi îl vom vedea evoluând la naţională.

Recomandarea zilei

2011-11-07T00:41:00.000+02:00

Remember, remember, the 5th of November...

2011-11-05T00:00:00.001+02:00

Iaca se fac patru ani de când am început acest proiect. Nu mai trecem prin întreaga poveste deoarece conţine detalii sordide, pe alocuri presărate cu chestii greu de înghiţit; să spunem doar că nu am suficient detergent ca să-mi spăl rufele în public (accept donaţii!).

Despre ultimul an ar fi câte ceva de menţionat, spre exemplu interesul crescut pentru puţinul pe care l-am făcut aici. Da, recunosc că a fost puţin şi că voi, cei care aţi susţinut proiectul de la început prin vizite, dar şi cei care v-aţi alăturat pe parcurs, aţi fi meritat mult mai mult de la mine. Am chiar avut ideea de a vă oferi mai mult, însă nu am şi cunoştinţele necesare pentru a o pune în practică; la anul să ştiu că nu dorm 2 luni şi tot o fac!

Având în vedere că sărbătorim (unii din noi, sper că destul de mulţi), m-am gândit să lansez provocarea celor care citesc de a scrie câte ceva despre blog. Îi rog pe cei interesaţi să îmi spună cum au ajuns aici, de ce citesc, ce le place, ce nu le place şi ce ar schimba; cinci propoziţii sunt suficiente, dar nu descurajez compunerile :)).

Nu, nu scrieţi degeaba... Pentru că în ultimul an mulţi dintre voi s-au alăturat cititorilor mai vechi datorită hocheiului, şi premiile se vor lega de acest subiect. Câştigătorul va primi 2 bilete pentru următorul meci al echipei noastre favorite, ce se va juca pe 15.11.2011 la ora 17:30, iar cei de pe locurile 2 şi 3 vor primi câte un bilet - în total patru, câte unul pentru fiecare an de activitate. Şi pentru că vă apreciez pe toţi în egală măsură, fiecare participant va avea o mică surpriză la final (e surpriză şi pentru mine, încă nu ştiu exact ce voi face).

Ca să fie totul corect, eu nu voi lua parte în alegerea câştigătorilor, ci o veţi face tot voi, prin vot.

Cerinţe:
-să trimiteţi pe mail ce aveţi de spus, la adresa contact.poap@yahoo.com. Astfel vă pot contacta mai uşor;
-puteţi participa şi comentând la acest post, cu menţiunea că este necesar să daţi un nume şi o adresă de mail valabilă la care să vă pot găsi;
-să fiţi din Braşov sau din împrejurimi - mă îndoiesc că ar veni vreunul din voi la meci dacă aţi locui mai departe;
-să anunţaţi din start dacă nu doriţi să veniţi la meci - se poate ca altcineva să-şi dorească într-adevăr asta şi ar fi păcat să nu poată datorită cuiva. Se poate participa oricum, acesta este doar un detaliu referitor la premiere.

Data limită de trimitere a gândurilor voastre este 09.11.2011. Pe 10.11 le voi posta pe toate pe blog într-o ordine aleatorie, fără a vă publica numele, urmând ca vizitatorii să voteze câştigătorul într-un poll pe care îl voi face cu ocazia respectivă. Se va putea vota până pe 12.11, iar premiile vor intra în posesia câştigătorilor pe 15.11.

În speranţa că am reuşit să mă fac înţeleasă, vă rog AJUTAŢI-MĂ SĂ VĂ DAU BILETELE!

Şi ca să închei, concursul e doar un mod de a interacţiona cu voi, din care sper să avem de câştigat cu toţii. Vă mulţumesc pentru atenţie şi pentru implicarea (activă sau pasivă) în tot ceea ce a însemnat PoAP. De patru ani încoace îmi faceţi ziua mai frumoasă fără să o ştiţi şi îmi place să cred că într-o zi vă voi putea întoarce favoarea.

La mulţi ani tuturor!

Cugetări

2011-11-03T22:42:00.002+02:00

-mă bucur că am reuşit să ne vedem înainte să plece Silvia, că cine ştie când mai apucăm să ne adunăm. Şi da, cei care n-au venit... ;)) vedeţi voi...

-Veta o să ne chinuie muuuuuult timp. Lore ştie de ce!

-cum e, mă, să îţi spună cineva că ai făcut o treabă ca meseriaşii (şi respect lor), dar să nu mai faci aşa? Cum e? =))

-cândva, vă anunţ când, se va elibera un nou pericol pe şoselele patriei. Vorbim. Şi-aşa am multe faze de povestit legat de treaba asta.

-prostia nu doare. Sigur nu doare.

-colegii care au curs cu Orlando sunt rugaţi să-mi spună şi mie cât de des apare luminăţia sa la curs. Aşa, pentru sufleţelul meu negru şi meschin.

-ia uite ce animal: http://youtu.be/7Y-SfCYoLAI Mă gândesc să-l adopt, dar nu ştiu cum se va înţelege cu câinele.

-m-a întrebat azi cineva dacă Ares e rău. Am zis că nu şi chiar nu e. Nu muşcă pe oricine, ci doar pe cei care-l enervează. E mai nervos din fire...

-Lore şi-a luat un cocktail care conţinea alcool, cu puţin alcool şi ceva mai mult alcool. Gustul, am bănuit noi, o să vină, doar că în alt pahar.

-Oana, sper că ne vei mai onora cu prezenţa şi la întâlnirea viitoare. Ce naiba, măcar noi să fim!

-plănuiesc ceva. Dacă-mi iese, sunt tare. ;))

-săptămâna asta am auzit o chestie faină, despre care intenţionez să scriu cândva. Sper că reuşesc în weekend.

-scurte pastile de înţelepciune pot veni din orice direcţie în orice moment, dar rareori suntem în stare să le prindem. Păcat.

-niciodată nu vei putea mulţumi pe toată lumea. În schimb, oricând îi vei putea enerva sau deranja pe toţi, cu un minimum de efort. Ia ziceţi, care variantă vi se pare mai avantajoasă?

-RDS e un măgar. Îmi taie macaroana când are el chef. Mrrrr...

-de la unii, mă aştept la refuzuri şi scuze, aşa că nu mă mai deranjează. De la alţii - să zicem că nu pricep de ce refuză şi se scuză (nu neapărat în ordinea asta).

-în confruntarea Veta-noi, Veta are 3 puncte. Noi n-avem.

Închei aici, că mâine iar sunt în activitate cu Veta. Vai de Lore şi de mine...

Hoţ la hoţ trage

2011-11-01T09:50:00.000+02:00

[Sursa: o carte, dar nu-mi aduc aminte exact titlul. Oricum, nu e invenţie proprie şi chiar s-a întâmplat.]

-Hoţii! Un hoţ în casă! Săriţi! Săriţi, oameni buni!... începu să strige Veronica Voica sunând speriată la soneria de la uşa apartamentului vecin. Săriţi! Ajutor!....

Spre norocul femeii îngrozite, uşa se deschise repede şi în prag apăru vecina, Florentina Raicu, care întrebă cu teamă:

-Ce s-a întâmplat? Unde este?...

Uşile celorlalte două apartamente de pe palier se deschiseră şi ele, şi în cadrul lor se iviră o bătrână şi un tinerel.

-Hoţii! striga Veronica, agitată. Un hoţ a intrat la mine în apartament. A rămas lungit de la lovitură…

-Vai de mine!zise Florentina. Să chemăm Miliţia!

-Dar repede, până nu-şi revine, spuse Veronica sprijinindu-se de tocul uşii.

Telefonară la Miliţie şi sosi un echipaj. Şeful echipei era căpitanul Bratu.

-E lovit grav la cap, aprecie ofiţerul! examinându-l pe intrusul din holul apartamentului Veronicăi Voica. A pierdut sânge… Telefonează, te rog, repede la salvare! se adresă el unui subaltern.

Până la sosirea salvării, căpitanul Bratu îl percheziţionă pe individ găsindu-i portofelul în buzunarul de la piept al hainei. Îl chema Marin Ştevie. Printre alte acte, ofiţerul găsi în portofel şi un bilet pe numele intrusului. Nu era un bilet oarecare ci… un bilet de eliberare din penitenciar! Marin Ştevie se eliberase cu două săptămâni în urmă din penitenciarul Poarta Albă, unde executase o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru furturi calificate în dauna avutului particular (furturi din locuinţe) cu ajutorul unor chei potrivite.

-… Muşteriu de-al nostru, îngână ofiţerul şi în controlă şi în celelalte buzunare.

Căpitanul găsi un şirag de chei yalle, o şurubelniţă şi un pumn de bijuterii, într-o batistă de culoare vernil. Îi arătă bijuteriile proprietarei apartamentului şi o întrebă:

-Sunt cumva ale dumneavoastră?

Veronica Voica le recunoscu imediat şi răspunse agitată:

-Da! Erau pe măsuţă, în dormitor.

-Aţi trecut prin clipe grele, aşa-i? spuse căpitanul privind-o înţelegător. Nu v-a fost uşor, mai ales că sunteţi femeie…, făcu el aluzie la faptul că Veronica, după ce intrase în apartament şi îl surprinsese pe hoţ, îşi păstrase sângele rece şi, din instinct de apărare, îl lovise cu glastra în cap.

-Numai eu ştiu prin ce am trecut, răspunse gazda trecând-o lacrimile. Putea să mă omoare…

-Vă cred… Este un infractor recidivist şi, după câte se pare, foarte periculos. A oprit şi liftul, la etajul zece.

-Da, că abia am urcat cu plasa cu cumpărături, confirmă Veronica.

-Şi, totuşi, aţi mai avut putere…

-Am avut, de ce să mint, pentru că sunt destul de voinică…

Sosind salvarea, infractorul fu urcat în maşină şi dus la spital. Căpitanul ordonă subalternilor săi să manifeste atenţie şi să instaleze la spital un post de pază. El rămase la faţa locului pentru a continua cercetările şi a redacta procesul-verbal.

-Vă rog să controlaţi dacă vă mai lipseşte şi altceva din casă, o rugă el pe gazdă.

Femeia se execută şi constată că nu-i mai lipsea nimic în afară de bijuteriile care fuseseră găsite în buzunarul infractorului.

-Batista de culoare verde în care au fost găsite bijuteriile, vă aparţine? o mai întrebă ofiţerul.

-Nu, nu este a mea, răspunse Veronica. E a hoţului. Apoi, cu o voce puţin duioasă: E lovit rău la cap? I-a tras-o cam tare de vreme ce glastra s-a spart…

Căpitanul se uită la femeie puţin mirat. „I-a tras-o…”. O întrebă:

-A mai fost şi altcineva în apartament? Vreţi să spuneţi că nu dumneavoastră…

Veronica simţi un fior rece pe şira spinării, apoi se îngălbeni. Răspunse cu o voce moale:

-N-a mai fost nimeni, eu l-am găsit lat. Cum să-l…?!

Ofiţerul avu o senzaţie de nădușeală.

-Doamnă, zise. Eu îmi dau seama prin ce clipe aţi trecut şi vă felicit pentru curaj. Dacă nu eraţi dumneavoastră, acest hoţ nu ar fi fost prins atât de repede. Dar asta nu înseamnă… vă rog… Singură aţi spus că n-a mai fost nimeni.

Veronica îşi dădu seama de gafa făcută şi, ca să o poată repara, adăugă cu convingere:

-Eu nici n-am intrat în apartament.

-Cum puteţi spune aşa ceva când plasa dumneavoastră cu cumpărături se află aici, în hol… Priviţi-o!

Femeia se făcuse verde la faţă.

-Da, trebui ea să recunoască. Apoi, începând să asude: Eu numai am intrat, dar nu l-am lovit…

-Doamnă… Ce rost are? insistă căpitanul. Sunteţi autoarea unui act de mare cutezanţă, iar acum nu vă recunoaşteţi propriul merit? La ce bun? Nu vă gândiţi şi la celălalt aspect şi anume ce s-ar fi întâmplat dacă dumneavoastră nu aţi fi avut prezenţa de spirit să puneţi mâna pe glastră…

-Mâna am pus-o, că-i glastra mea, zice femeia ameţită, dar de lovit nu l-am lovit.

-Cum nu l-aţi lovit, când spuneţi că aţi pus mâna pe glastră? o privi ofiţerul cu uimire.

Veronica izbucni în plâns.

-Am pus mâna pe glastră, cum o fac în mod obişnuit, asta am vrut să zic, a spus ea printre lacrimi. Eu îmi cumpăr singură flori şi le pun în ea, dar azi-dimineaţă nu am atins-o, nu eu l-am lovit. Ofiţerul o privi şi mai uimit. Când am zis că am pus mâna pe glastră, continuă Veronica pe un ton sacadat, m-am gândit că o să găsiţi amprentele mele, dar eu nu l-am lovit pe hoţ…

-Dar cine? întrebă aiurea căpitanul trecându-şi mâna prin păr.

Veronica nu mai răspunse. Lacrimile o copleşiseră… Vecina, Florentina, se duse cu ea la bucătărie să-i dea un pahar cu apă. În acest timp, administratorul blocului îi făcut ofiţerului un semn discret. Amândoi se retraseră pe palier.

-Cine naiba să-l fi surprins pe hoţ dacă nu proprietara? zise administratorul în şoaptă.

-Pe altcineva nici nu văd, îi dădu dreptate ofiţerul. Cine să mai intre în casa ei?

-Vreau să vă spun, reluă administratorul, că doamna Veronica a mai avut nişte conflicte cu două femei din bloc şi le-a cam ciomăgit când le-a prins la cotitură. S-au împăcat greu. Nu-i fricoasă şi dă, că o ajută gabaritul…

Căpitanul Bratu nu-şi pierdu cumpătul şi, deşi nu vedea atunci de ce Veronica ascundea faptul că îl lovise pe hoţul surprins în casă, căută amprente pe cioburile glastrei, acestea dovedindu-se, după prelucrare şi comparare, că aparţineau numai ei. Mai târziu a apărut însă şi „sensul”… Marin Ştevie suferise unele leziuni grave la cap, care necesitaseră pentru vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale. Lovitura primită fusese foarte puternică…

-Oi fi eu „şuţ”, mi-am recunoscut vina, îi spuse infractorul căpitanului, dar pentru capul meu nu răspunde nimeni? De la lovitura asta, multă vreme n-o să-mi mai meargă „bibilica”… Ofiţerul zâmbi, dar hoţul continuă pe acelaşi ton revoltat: Ştiu ce-mi veţi spune, că îmi merit soarta, că bine mi-a făcut proprietarul apartamentului de m-a dilit „de nota zece”, de n-am mai văzut-o în clipa aia nici pe mama… Că aşa ar trebui să păţim toţi manglitorii!... Dar eu nu mă las, să ştiţi. După lege sunt reclamant, iar dumneavoastră aveţi obligaţia să faceţi cercetări şi să-l acţionaţi în judecată pe proprietarul apartamentului care mi-a întrerupt „filamentul”…

Căpitanul Bratu râse pe sub mustaţă. Ştiind cu cine avea de-a face, îi zise lui Ştevie:

-Da, amice, însă în cazul de faţă împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Cunoşti foarte bine Codul penal… Ei, şi cum crezi tu că proprietarul, care te-a prins în casă cu bijuteriile furate în buzunar, te poate ierta? Nu te-a iertat legea, darmite el.

-Lăsaţi, şefu’, aici nu se pune problema furtului bijuteriilor, ci a lovirii. Nu ştiu cât cântăreşte glastra aia, dar am văzut-o deasupra capului cât o stâncă…

-Adică vrei să spui că tu eşti dispus să te-mpaci cu el…, îl mirosi imediat ofiţerul.

-Bineînţeles, zise Ştevie rotindu-şi ochii şiret. Îmi retrag reclamaţia pentru vătămarea integrităţii corporale, şi, ca despăgubire…, ce să zic… un pacheţel acolo… modest… Carpaţi fără filtru… două, trei conserve…, o bucăţică de sălămior de vară, că şi acesta ţine… şi doi, trei biscuiţi… Este că nu sunt pretenţios, şefu’?

Căpitanul nu-i răspunse.

-…Şi vă mai dau şi două, trei ponturi grase! adăugă Ştevie.

Ofiţerul clătină din cap. Îi spuse:

-Ca să-mi dau seama cât eşti de sincer, răspunde-mi la două întrebări care au rămas neelucidate. Prima: de unde ai luat bijuteriile? A doua: a cui era batista în care ai învelit bijuteriile şi le-ai pus în buzunar?

Infractorul răspunse fără să se gândească:

-Bijuteriile erau puse în acea batistă pe măsuţa de lângă glastra din hol. Batista nu este a mea. Cum le-am văzut, le-am băgat în buzunar, cu batistă cu tot. Apoi nu ştiu dacă am mai făcut un pas, că a urmat avalanşa care mi-a tăiat respiraţia… Al dracului zdrahon, proprietarul. Nu ştiu de unde a apărut, că nu l-aş putea recunoaşte nici dacă mi-aţi prezenta fotografia lui color…

Contradicţiile dintre afirmaţiile Veronicăi Voica şi ale lui Marin Ştevie deveniseră acum şi mai evidente. Care fusese adevărul? Cine îl lovise atât de zdravăn? Cine plimbase bijuteriile din dormitor pe măsuţa din hol? A cui era batista? Cunoscându-se dialogul pe care Veronica îl purtase cu vecina sa, Florentina, aceasta nu putea fi scoasă din cauză, constituind, indirect, un rechizitoriu de învinuire. Se mai adăugau antecedentele sale de a face uz de forţă în unele cazuri şi răspunsurile nefireşti cu privire la intrarea în apartament. O enigmă care nu a putut fi elucidată până când căpitanul Bratu nu a fost „ajutat” de un alt hoţ din apartamente, cu chei potrivite. Acesta, făcând destăinuiri cu privire la furturile săvârşite, îl tot întreba pe ofiţer în anchetă dacă nu are şi vreun caz cu o „mortăciune”. Convingându-se că nu exista aşa ceva, el s-a hotărât să se destăinuie, dezvăluind „sensul” care îl chinuise atâta timp pe căpitanul Bratu în cazul Veronicăi Voica şi care, în realitate, era un „contrasens” nebănuit de nimeni, îmbogăţind practica judiciară şi cu nuanţe de un anumit umor…

-Când am intrat în blocul acela, îşi începu el relatarea, liftul era oprit la etajul 10. Mi-am zis că era tocmai ce-mi trebuia mie. Am urcat scările până la etajul cinci. Am sunat la prima uşă din fund şi nu mi-a răspuns nimeni. „Hai, că merge! Şansa îmi surâde”, mi-am zis. Mi-am scos mănunchiul de chei şi, la a patra cheie, yala s-a deschis. Intrând în apartament, am închis yala pe dinăuntru, fără s-o blochez. Ştiţi, meseria… Şi, bineînţeles, riscu’… Dacă o blochezi şi vine proprietarul, haloimis, că alertează vecinii, iar dintr-un apartament de la etajul cinci n-ai cum să scapi. Aveam mănuşi. Am intrat în dormitor. Pe masă, hopa, „plăcinta”! Am luat pumnul de bijuterii şi le-am învelit într-o batistă verde. Le-am aşezat pe măsuţa din hol. Ăsta-i stilul meu, să nu mă încurce, să le iau la plecare… Dar n-am intrat bine în sufragerie, că am auzit sunând şi apoi umblându-se la yala de la intrarea din apartament. Am înverzit. Am avut totuşi prezenţă de spirit şi m-am uitat pe vizor. Proprietarul era o namilă… Mi-am zis că nu mai am de ales şi am luat glastra din hol, retrăgându-mă în sufragerie. Proprietarul a intrat, a mai zăbovit prin hol, iar când a deschis uşa de la sufragerie l-a fript…

-L-ai văzut cum arăta la faţă?îl întrebă ofiţerul uluit de acest deznodământ.

-Zexe, cine să se mai uite…

-Ţi-ar face plăcere să-l cunoşti?

-Hai, lăsaţi, dom’ căpitan. Cărui hoţ îi face plăcere să dea ochii cu „mortu’”?

-Voi însă o să aveţi această plăcere.

-Nu vreau să-l văd şi, vă rog, să nu mi-l aduceţi, cel puţin pentru faptul că am fost sincer şi v-am relatat şi despre această ispravă…

-Dar nu este nevoie să ţi-l aduc, zise ofiţerul zâmbind. El se află jos, în arest. Hoţ ca şi tine…

-Ha, ha, ha! începu să râdă infractorul. Mi-a plăcut gluma. Un păgubaş… hoţ din locuinţe, asta n-am mai auzit.

Fără să mai aştepte permisiunea căpitanului Bratu, hoţii s-au întâlnit, într-un târziu, în arest şi au avut ce să-şi povestească…

Recomandarea zilei

2011-10-31T01:40:00.000+02:00

Caut bar! [1]

2011-10-24T15:32:00.002+03:00

De ceva vreme încoace am o dilemă serioasă: unde ies în oraş? Nu că aş avea neapărat cu cine, dar nu se ştie niciodată; şi dacă ai cu cine, dar n-ai unde, e mai nasol decât dacă n-ai cu cine dar ai unde. Aşa...

Discutam problema cu CdB, însă nici ea nu a putut să-mi fie de prea mare ajutor. Din acest motiv, apelez la mila şi cunoştinţele voastre. Să facem totuşi un contur al barului pe care îl caut.

Preţurile mă interesează mai puţin (deşi prefer să nu fie prea piperate, aşa că hai să le vrem accesibile), atmosfera mă interesează mai mult. Vreau un bar unde să mă simt ca acasă (spoken like a true alcoholic), unde să merg mai mult pentru atmosferă decât cu vreun motiv anume. Un loc unde să poţi să stai cu prietenii şi să râdeţi fără să vă ameninţe chelnerii că vă dau afară (nu mai ştiu unde am păţit asta, dar oricum s-a închis la 2 săptămâni după ce s-au luat de Cristi şi de mine).

Voi enumera câteva localuri unde chiar nu-mi doresc să mai merg:
1. Mado - preţuri măricele, servire într-adevăr impecabilă, însă aerul condiţionat şi curentul mi-au dat bătăi de cap şi înţepeniri de spate. În plus, nu are acea căldură tipică pub-ului tău. E doar un local, nimic mai mult.
2. Deane's Pub- nu mă inspiră. Nu mă inspiră poate dintr-un singur motiv: cunosc câteva persoane care merg pe-acolo şi care îmi strică experienţa. Sunt suficient de încăpăţânată încât să nu trec peste acest aspect.
3. Britania Arms Pub - astmul meu refuză să accepte existenţa unei asemenea cantităţi de fum în atmosferă.
4. For Sale - nu pot să spun că nu m-am distrat când am fost acolo, dar... nu. Nu ştiu, pur şi simplu nu.
5. Crew - am fost prin liceu o dată şi nu am rămas cu o impresie prea bună. În plus, motivul principal e trecut mai jos.

Locuri care mi-au plăcut, dar s-au închis:
1. Karma - l-am găsit din întâmplare prin anul I de facultate, dar nu am mai vrut să plecăm. Aveai de unde alege în materie de băuturi, preţurile erau mai mult decât OK, atmosfera a fost mereu faină. Iniţial a fost pe un gang, apoi s-a mutat unde era Crew, aşa că ne-am mutat şi noi. Din păcate, s-a închis şi nu ştiu să se fi mutat pe undeva. Local de nota 20!
2. Bavaria - am trecut săptămâna trecută pe străduţă şi pare că s-a închis. Trist! Noi mergeam jos de obicei şi nu cred că am plecat trişti vreodată de-acolo, chiar dacă eu păţeam des să nu aibă ce voiam :)) Aşa au unii noroc.
3. The Auld Scots Pub - altul care era fain, dar nu mai e. Păcat, aici era atmosfera foarte reuşită.
4. Graft - tot nu ştiu de ce l-au închis pe ăsta. Mergeam cu plăcere în liceu

Aşa că acum caut pub. Pe listă am câteva (The Hockey Pub, Gott, Queen's Pub) - vă spun cum a mers treaba după ce dau o tură pe-acolo. Caut ceva gen The Auld Scots Pub, deşi e puţin probabil să găsesc. Dacă ştiţi vreun local care se încadrează în cerinţele enumerate haotic mai sus sau mergeţi undeva unde vă simţiţi bine, ziceţi-mi şi mie în comentarii sau pe mess/mail, vă rog! Nu uitaţi să-mi spuneţi şi unde e, pentru a evita confuziile, care la mine "e" multe.

Mulţumesc anticipat!

P.S. E pe bune faza, nu m-am apucat de glume.

Recomandarea zilei

2011-10-24T12:58:00.000+03:00

Pentru CdB (şi alte persoane care se simt):

Reclame

2011-10-21T02:08:00.000+03:00

La bureţi, de data asta. Aş investi în aşa ceva. :))

Cugetări

2011-10-20T22:45:00.003+03:00

-cum să faci să ajuţi fără să se prindă nimeni?

-sunt momente când ai face orice numai să ştii că va fi bine. Doar că nu e problema ta şi nimic din ce ai putea face ori spune nu ar rezolva nimic. Din păcate.

-ca să mergi mai departe e nevoie de mult curaj, dar şi de multă nebunie. We're bound to die anyway, there's no real point. :))

-prima senzaţie nu se uită niciodată, iar aşteptările pe care aceasta le creează... să zicem că nu e probabil să ajungem exact la aia din nou.

-uneori ai impresia că ceva lipseşte. Nu e o impresie, dar ai face bine să o ignori. :))

-ca de obicei, iar pică pe mine o treabă urâtă, murdară şi cu siguranţă ilegală în ţările civilizate de pe planeta asta. Trebuie să caut cadou pentru ascendentul patern.

-Barney e comic. Foarte. :))

-mă plictisesc. Rău de tot. Am nevoie de o ocupaţie serioasă.

-sfat: dacă aveţi veri mai mici şi foarte enervanţi, DO NOT FRIEND THEM ON FACEBOOK!

-CdB, mai trăieşti?

-unii au un talent de a răci... ceva de speriat, nu glumă!

-HIMYM. The Man will understand (I hope).

-de ce sunt miresele isterice? :-?

-nu-i rău să te comporţi ca un om matur, dar nu-i mai simplu (şi mai amuzant) să te comporţi ca un copil?

-if I hear that guy whimper one more time...

My favourite animal

2011-10-17T23:31:00.004+03:00

My favourite animal

Our teacher asked us what our favorite animal was and I said, "Fried chicken."

She said I wasn't funny, but she couldn't have been right, because everyone else in the class laughed.

My parents told me to always be truthful and honest, and I am. Fried chicken is my favorite animal. I told my dad what happened, and he said my teacher was probably a member of PETA. He said they love animals very much. I do, too, especially chicken, pork and beef. Anyway, my teacher sent me to the principal’s office. I told him what happened, and he laughed, too. Then he told me not to do it again.

The next day in class my teacher asked me what my favorite live animal was. I told her it was chicken. She asked me why, just like she'd asked the other children so I told her it was because you could make them into fried chicken. She sent me back to the principal's office again. He laughed, and told me not to do it again. I don't understand. My parents taught me to be honest, but my teacher doesn't like it when I am.

Today, my teacher asked us to tell her what famous person we admire most. I told her,” Colonel Sanders." Guess where I am now!

Se caută sponsori

2011-10-17T23:25:00.004+03:00

Tocmai am văzut că Edy (The Hornets) a scris un articol legat de acest aspect. Aici aveţi adresa: http://hochei.ghidbrasov.ro/2011/10/cautam-sponsori/ Dacă ştiţi pe cineva interesat, daţi-i linkul. La cât se chinuie oamenii ăştia pentru a face ceva pentru hocheiul braşovean, măcar atâta lucru putem/puteţi face pentru ei. Pass it on! (linkul LOR, nu linkul la blogul meu)

Recomandarea zilei

2011-10-17T02:00:00.000+03:00

Guest post, by Ade [MERITĂ]

2011-10-16T00:05:00.002+03:00

Iata cum tranzactioneaza doamna administrator FLOREA DOINA pe piata locurilor in caminele studentesti BRASOV!

E de ajuns sa fii student ca sa stii cam cum sta treaba cu alocarea locurilor in camin. Nu conteaza ca nu ai prins loc in prima faza de cazare: dai si tu putin din coate (sau nu), marchezi lozu’ sau, in cel mai rau caz....(sau poate cel mai comod pentru unii – aviz TRANDAFIR IOANA), pupi (multa vreme, si anticipat) niste dosuri, care vor capata (in scurt timp) o forma si o dimensiune pe masura pupaturilor.

Sa recurgem la o schema logica pentru a intelege mai bine. Algoritmul e simplu si usor predictibil: luam una bucata administratora (in speta – FLOREA DOINA – administrator camin 1, complex Memorandumului, Brasov) si una bucata studenta in cautarea unui loc in camin (in speta – TRANDAFIR IOANA). Adaugam acestui algoritm o alta bucata studenta (in speta – EU – Cirmaceanu Adelina) - detinatoarea unui loc in camin, care intentioneaza sa cedeze (cu forme legale) locul sau unei prietene bune, cu o situatie materiala dificila.

Ansamblul faptic este urmatorul:
Vineri, 30.09.2011, subsemnata (cu problema in cauza), Cirmaceanu Adelina, m-am prezentat in biroul susnumitei doamne administrator, pentru a solicita o simpla informatie. Asa cum am specificat anterior, doream sa stiu daca pot ceda locul meu altcuiva. Mentionez si ca timp de doua saptamani, pana la afisarea locurilor in camine, am locuit la un prieten (care statea cu chirie in Brasov), existand posibilitatea sa-mi prelungesc sederea acolo si pe timpul anului universitar. Situatia mea era insa una incerta. Inca puneam in balanta avantajele ramanerii in camin, cu cele ale unei locuinte cu chirie. Pe fondul discutiilor, administratora si comitetul ei de pupincuristi, pardon - de camin, au insinuat ca intentionez de fapt sa-mi vand locul. Pai cum sa nu vrei sa crezi asta cand, pe scaunul de administrator sedea insasi susnumita studenta, aflata in cautarea unui loc in camin? Sa fi fost la mijloc un conflict de interese? Poate materiale? Mai bine nu comentez...Am raspuns acestor insinuari in aceeasi nota – de ironie si sarcasm. Am parasit biroul administratorei, fara sa-mi preiau locul, urmand ca pana la expirarea termenului de cazare - 03.10.2011, sa iau o decizie in acest sens.

In data de 02.10.2011, am revenit la camin, cu intentia, de data aceasta, de a ma caza. Stupoare! (De fapt...de ce sa ma mai mire un asemenea tratament din partea unora?) Administratora a refuzat sa ma cazeze, acuzandu-ma de faptul ca am intentionat sa fraudez. (Probabil aflase din anumite surse ca locuiesc undeva...in afara caminului). Am solicitat sa-mi arate daca in actele dumneaei locul meu figureaza neocupat. Bineinteles ca a refuzat sa-mi arate: „Cine esti tu? Ai venit sa ne faci noua controlul?” Pana la urma...eu nu ceream informatii decat despre propria-mi situatie, nimic altceva. I-am reprosat ca prin fapta sa nu este deloc transparenta, asa cum vrea sa para. A luat foc: „Vezi ca am vechime in munca mai multa decat ai tu ani!” (Sa-mi fi urlat ca are mai multi ani de scoala decat am eu varsta...poate m-ar fi impresionat. Poate!...oricum nu ar fi dat dovada de ei!) A continuat: „Vezi ca stai in chirie la mine!” (Mai avea putin si afirma ca este caminul ei, proprietate personala...) I-am taiat-o acid: „Stau in chirie la Universitatea „Transilvania”, nu la dumneavoastra, la FLOREA DOINA!”, si mi-a raspuns cu nonsalanta: „Atunci sa te cazeze Universitatea! Eu nu te cazez!”

Cam in registrul acesta s-a desfasurat schimbul de replici.

Am iesit din birou si am urcat in camera mea, la 213. M-a elucidat o studenta, expediata impotriva vointei ei, de pe locul ei, pe locul meu. Fusese transferata de administratora caminului pe locul meu - in camera 213, de pe locul ei din camera 203, pe acest din urma loc ramas liber fiind, mai nou, cazata clandestin (practic, pe locul meu, dar fara acte in regula) de catre vicepresedinta de camin PLESA GEANINA, susnumita domnisoara TRANDAFIR IOANA, aflata in cautarea unui loc in camin si careia, cel mai probabil, urma sa-i fie atribuit locul meu cu toate formele legale abia dupa finalizarea primei etape de cazare. Interesant, nu? (Asa mi-am zis si eu...)

Mi s-a spus ca locul ala ar fi fost redistribuit astfel in urma alcatuirii unei comisii. Intrebarea mea: Ce comisie? O comisie alcatuita in conformitate cu ale universitatii regulamente de functionare presupune prezenta celui cercetat, sau cel putin notificarea acestuia. Aici totul s-a desfasurat tacit, fara a mi se respecta dreptul la aparare. O atitudine plina de lasitate, dupa parerea mea. Mi s-a reprosat: „Du-te si stai acolo unde ai chirie!”. In esenta, nu era problema dumneaei daca locuiam sau nu in alta parte; de datoria ei era sa respecte procedura de cazare si sa redistribuie locul meu numai daca nu veneam sa mi-l preiau in termenul limita de cazare sau, in ultima instanta, daca renuntam expres si in prealabil la el. Nu s-a intamplat asa. Sunt intrigata de faptul ca mie nu mi s-a permis sa cedez locul meu cui doream, in schimb dumneaei a putut sa-l atribuie pe sub mana cui a vrut. Eu inteleg si faza asta cu favoritismele, insa ma dispera efectiv ca a ajuns sa se faca totul asa...”pe fatza”, fara perdea si cu un zambet ironic in coltul gurii. Dumneaei nu are de unde sa stie ca din cauza prezumtiei sale eronate, nefondate si nedovedite – precum ca as fi incercat sa fraudez, m-am vazut nevoita si presata de timp, sa inchei un alt contract de inchiriere la care (in ipoteza reatribuirii unui nou loc in camin) nu voi putea renunta decat respectand niste clauze contractuale destul de impovaratoare pentru mine.

Daca as fi putut sa-mi manifest nemultumirea intr-un mod violent la adresa persoanei sale, nu m-as mai fi obosit sa depun sesizari la registratura Rectoratului. Nu cred in basmul ca asta va rezolva ceva, dar macar raman impacata ca am incercat. Pe cale judecatoreasca, in instanta, m-ar ajunge prea scump, si nu-mi permit. Poate cu ajutorul mass-mediei se va putea aduce atingere reputatiei acestei doamne (care vrea sa para atat de transparenta in activitatea sa incat mai am putin si vad prin ea), insa eu nu pot sa garantez ca o va afecta in vreun fel acest lucru...Ea va continua, probabil, sa tranzactioneze, fara jena si nesilita de nimeni, pe piata locurilor in camin, pentru ca, cel mai probabil, nu va fi nici macar mustrata pentru fapta sa, ce sa mai zicem de o demitere din functie, doar nu a incalcat decat vreo cateva Regulamente de functionare ale Universitatii (cateva - aproape toate, dar am vrut sa fiu finuta!)

Falsificarea unor acte privind evidenta locurilor in caminele studentesti; permiterea accesului unei persoane neautorizate, la date care nu sunt de interes public, fara acordul persoanelor in cauza (in speta, date personale ale studentilor cazati in camin); refuzul de a-mi permite accesul la datele care reflectau propria situatie in camin; nerespectarea procedurii de cazare, a ordinii de prioritate la cazare; afisarea unui program de cazare in neconcordanta cu cel real (era de datoria dumneaei sa actualizeze informatiile ce trebuie comunicate studentilor!); lasarea la vedere a unor afise care nu reflectau realitatea; permiterea schimburilor in camerele din camin numai anumitor studenti; nepublicarea listelor cu studentii aflati in asteptare pentru atribuirea unui loc in camin in fazele a II-a si a III-a de cazare (in ideea in care Regulamentul de cazare prevede in mod expres publicarea unor astfel de liste – tocmai pentru a se evita masluirile!); invocarea unei comisii fantoma care sa-i acopere faptele; luarea, de la sine putere, a unei masuri care m-a prejudiciat direct si material; nerespectarea principiului transparentei (stiu...asta suna pompos!); nerespectarea dreptului studentului la aparare (cedand, probabil, unor presiuni rezultate dintr-un potential conflict de interese, poate chiar material,nu?); recurgerea la amenintari, intimidare si hartuire; crearea unui mediu ostil prin care mi-a ingradit optiunile; comportamentul neconform cu politicile de egalitate de sanse (garantate studentilor de catre Universitate); anularea, in esenta, a dreptului studentului la un tratament respectuos si corect...

Toate acestea denota nu numai lipsa de profesionalism a susnumitei doamnei administrator a caminului nr. 1 din Complex Memorandumului, Brasov - FLOREA DOINA, ci si abuzul de putere de care dumneaei a uzat in desfasurarea activitatii sale profesionale.

Cugetări

2011-10-13T00:22:00.004+03:00

Urmează o porţie de treburi execrabile care au dat dependenţă unor oameni de calitate superioară.

-nu e totul să nu renunţi, totul e să te doar în c*r de ce se întâmplă. Sau, mă rog, la 2 m de respectiva parte anatomică.

-când te apuci să cauţi câte ceva, îţi dai seama că sunt mici probleme organizatorice pe alocuri. Dar sunt doar mici. Şi se rezolvă.

-dacă aveţi timp, citiţi "Breakfast at Tiffany's" (Truman Capote). Merită!

-vremea de afară nu deprimă, oamenii din interior da.

-CdB, tu ce cookies scoteai la interval mai devreme?

-uneori, nimic nu îţi poate ridica moralul mai bine decât o melodie comică :D

-mai devreme am accesat fără să vreau un link către o melodie a unora, Sing Sing BB. Am închis rapid, aşa că dacă ar putea cineva să mă lămurească ce-i cu nenii ăia, cine sunt şi ce vor/au vrut de la viaţa mea, aş fi recunoscătoare persoanei.

-unii artişti dispar prea repede. Nu mă refer de tot, ci pur şi simplu fac altceva. E păcat, mulţi din ei chiar au ceva de spus.

-dacă se întreabă cineva cui îi poate fi pe plac vremea asta împuţită de-afară... n-apăi, îmi pare bine de cunoştinţă!

-mi-a mai venit o idee, dar am nevoie de victime pe care să exersez. Mai încolo. :D

-CdB, îi suntem datoare lui Christian cu o ieşire în grup (de ce doar noi, nu ştiu). Ne băgăm?

-apropo de CdB, încep să cred că noi avem conturi FB ca să ne jucăm. Şi încă nu ne-au dat ignore cei din lista de prieteni. Vezi, tu, cu cine ne înhăităm noi?

-e fain să visezi, dar adu-ţi aminte să te trezeşti din când în când. Înainte să cazi din pat.

-oscilând între gerontofilie şi pedofilie, îmi vine în minte o imagine cu un cadavru (care n-are legătură cu primele două). I have no idea where this came from.

-cică tot eu sunt cu capul şi tot eu sunt aia proastă. Bine că s-a găsit vinovatul. ACUM am voie să merg mai departe?

-până la un moment dat, am crezut că voi reuşi să scot ceva bun din tot ce se întâmplă, dar văd că ideea mea iniţială rămâne cea mai bună. Din păcate.

-trebuie şi să-ţi mai asumi vina, nu doar să dai vina pe alţii. Chiar dacă ai impresia că eşti perfect şi deţii adevărul absolut, ţine minte că există atâtea adevăruri câte persoane sunt pe lume, iar informaţiile şi interpretările date acestora rareori coincid.

-cred că sunt încă supărată. Şi cred că voi începe să-i supăr şi eu pe alţii. Ce, să se bucure capra ăluilalt de stăpân la infinit?

-vineri e meci. Nici acolo n-am linişte. Da' poate tace. Hai, nu mă salvează careva?

-82% din max 87%... dacă s-ar şi transpune în realitate, ce bine ar fi! :))

-a da sau nu socoteală altcuiva? Asta e întrebarea...

-atunci când crezi că eşti stăpânul propriei vieţi, mai gândeşte-te. Eu asta fac. Nu-mi place ce iese.

Gata. Termin înainte să spun ceva ce nu trebuie.

When the going gets tough...

2011-10-12T20:25:00.002+03:00

Capacitatea mea de a dezvolta ură pentru fiinţa umană depăşeşte răbdarea şi puterea ta de înţelegere. Deci, nu mă aştept la înţelegere şi nici măcar la un umăr prietenesc pe care să plâng, nu pentru că nu aş plânge pe umerii altora (ceea ce e adevărat), ci pentru că n-are sens să mă aştept la atât de mult de la cineva care nu mi-e dator cu nimic. Citeşti dacă ai chef, nu e problema mea ce faci.

Urăsc fiinţa umană pentru că are aroganţa de a credea lucruri despre mine. Urăsc fiinţa umană pentru că mă obligă să fac anumite lucruri pe care nu mi le doresc. Urăsc fiinţa umană pentru că m-a adus într-o stare atât de ingrată încât nu sunt capabilă să mă urăsc pe mine însumi, căci mă găsesc atât de josnică, un veritabil nimic, încât nu mai am dispoziţia necesară pentru a simţi ceva pentru mine. Nici măcar că sunt nedreptăţită, chiar şi atunci când chiar sunt.

Presupun că asta faci când nu mai poţi să te întorci împotriva propriei tale persoane. Ajungi să te întorci împotriva celorlalţi. Şi poate că încă mai speri ca ei să te poată scoate din belele, chit că nu au de ce să facă asta.

Sau... Iei măsuri. Poate treci peste ura respectivă, poate o transformi în ceva constructiv. Ceva ce o sperie pe Loredana momentan, căci cu ea tratez problema. Ceva ce te-ar scoate din belele şi i-ar băga pe cei care te-au băgat. Nu e frumos ce am eu în cap, dar când îţi ajunge cuţitul la os faci ceea ce e util pentru sănătatea ta mentală deja şubredă, nu te mai întrebi ce e frumos şi ce nu. Problema majoră e cu sincronizarea, căci unele chestii se întâmplă când nu prea ai ce să faci (cum ar fi mijlocul lunii octombrie). Totuşi, dacă îţi pui mintea la contribuţie şi ai ambiţie, se rezolvă şi astea. Mă încurajez singură, nu-ţi face griji.

Şi apropo. Soluţia nu are legătură cu sinuciderea sau alte bazaconii. Nu cred în a da satisfacţie duşmanului, ci în a-l învăţa câte ceva. A-l învăţa, mai ales, că e rău cu rău, dar mai rău fără rău. Aşa, ca să mă simt eu mai bine. Sper să-mi iasă treaba. :))

Mai vedem.

Concluzia:

Recomandarea zilei

2011-10-12T01:29:00.000+03:00

Bine că nu stau la bloc şi nu am boxe, altfel vecinii deja semnau petiţia pentru evacuarea mea din clădire.

Carlsberg - reclamă faină

2011-10-11T00:46:00.001+03:00

Tot respectul pentru cei care au trecut peste prejudecăţi!

Lucru manual

2011-10-03T21:07:00.004+03:00

Deşi alte evenimente infinit mai amuzante s-au petrecut azi, păstrez misterul încă o zi şi-mi aplec atenţia, dedicarea şi umorul în direcţia activităţilor mele din acest weekend. Îmi place să cred că nu-s complet neortodoxă (termen folosit aiurea, în sens "1984", nu religios), aşa că o mai ajut din când în când pe bunică-mea cu diverse treburi care, desigur, nu sunt nici inteligente, nici inspirate, nici importante. Mai pe româneşte, totul a început prin decembrie anul trecut, când mintea mea creaţă a copt una bună: de ce să nu-i fac bunică-mii pulovăr? Zis şi tricotat. Doar că nu l-am terminat când trebuia, ci când am reuşit să mai scap de nervi şi stres. Prin februarie.

Ştiţi vorba aia, "pofta vine mâncând"? N-apăi, acu vreo lună, s-a gândit bunică-mea să-mi dea nişte lână, că ea şi-aşa nu o mai folosea. Şi şi-aşa duhnea a naftalină, miros la care sunt extrem de alergică şi care încă mă bântuie. Trecem peste chestia asta. Din ce mi-a dat atunci, m-am apucat să spăl şi să-mi fac o căciulă de pitic. Insist asupra preocedurii de exorcizare a naftalinei, căci de-aici porneşte problema din weekend.

Cândva, mama a cumpărat nişte săculeţi în care se pot spăla rufe mai delicate (şi sutiene, ca să nu mai plece sârma din ele şi să strice maşina de spălat - nu voi recunoaşte nimic!). Logic vorbind, nu ai cum să speli un ghem de lână, trebuie să-l deşiri - dacă vrei să funcţioneze ce faci; dacă nu, stai cuminte. Bun, deşiră fata vreo patru bucăţi, împarte marfa de contrabandă în cei doi saci disponibili, bagă la maşina de spălat, scoate în stare bună, usucă şi începe să refacă ce desfăcuse. Cred că am văzut vreo trei filme cât m-am chinuit să găsesc capetele aţelor respective şi să refac ghemul; mai mult, una albă e perversă rău de tot şi avea două tipuri de fir, respectiv cu câte trei sau patru aţe care formau firul. Inutil de menţionat, a fost "distracţie". Şi tot insist să cred că nu-s atât de proastă cum mă consider, căci mi-a ieşit operaţiunea fără pagube. Mă rog, baia mirosea a naftalină şi a continuat să miroasă cel puţin încă cinci zile după ce am băgat păcătoasa în apa sfinţită cu detergent, dar asta e o pagubă minoră. Stăm la casă, avem grădină.

Buuuuun. Călătorim în timp, ajungem la săptămâna trecută. Aflu că bunică-mea deşira un pulovăr, cu intenţia de a-şi face o vestă din materialul rămas. Lână bună, calitatea I, treburi socoteli. Avea şi de gând să spele respectiva belea. Evident, pentru că nici inteligentă nu-s, m-am oferit să o ajut la partea cu spălatul. De fapt, nu chiar. Iniţial m-am oferit să-i cumpăr material nou, proaspăt, neatins de scârbavnicele andrele - n-a vrut. I-am zis apoi că, dacă doreşte, îi fac eu vesta, doar că ar face bine să vrea una care se trage pe cap, că nu ştiu chestii elaborate care se încheie cu nasturi. Nici aia n-a vrut, a zis că-i mai trece plictiseala, că mai lucrează, că îşi ocupă timpul... Înţelegerea a fost perfectată la modul următor: eu spăl şi refac ghemele, ea tricotează.

Joi mi se predă lâna, ideea fiind ca eu să mă mişc vineri şi să încep procesul de sfinţire. Nu mirosea a naftalină (din fericire) dar mirosea a praf (din păcate). Pentru că-s om de cuvânt, m-am apucat sâmbătă de treabă, nu vineri. Desfac cele cinci sfere care mi se încredinţaseră. Ca să nu mai stau ca fraiera să caut captele, le-am legat cu un nod pe toate şi am lăsat partea aia în afara săculeţului. Privirea mi-a zis că e cantitatea cam mare, dar încăpăţânarea m-a făcut să încerc să le bag pe toate într-un sac. Mi-a ieşit. Introduc încărcătura în maşina de spălat, pornesc maşina, îmi dau seama că am greşit programul, înjur, opresc maşina, aştept două minute, pun programul care trebuie, iar pornesc maşina (partea asta nu depinde de mine, aşa funcţionează blestemăţia) şi o las să-şi facă de cap cu lâna.

Menţiune: orice aş fi făcut şi oricum, rezultatul ar fi fost acelaşi. Asta aşa, ca să ştiţi.

Mă întorc la locul faptei pentru a recupera obiectul. Spun "obiectul" pentru că, între timp, ceea ce fusese lână în sac s-a transformat într-o bilă. Nu, o ghiulea de tun. Nu-s convinsă, dar am bănuiala că aş fi putut face ţândări câteva geamuri blindate. Dacă nu, măcar demolam o clădire şi tot făceam o treabă. Pentru că devenise o masă compactă, nici centrifuga nu a făcut faţă demonului kaki (căci aia era culoarea), deci era fleaşcă. Hai să încerc să o usuc. În primă fază, a reuşit să facă maşina de uscat (don't ask) să se mişte de la loc; când s-a stabilizat maşina, parcă avea bolovani în ea. Am lăsat-o oricum să-şi facă numărul, că şi-aşa nu putea produce pagube. Prea mari.

Peste vreo oră de hurducăieli, aud vocea mamei strigându-mă. Se distra, deci n-avea cum să fi ieşit ceva bun. Ceea ce fusese o ghiulea plină de apă devenise o ghiulea ceva mai uscată, dar tot ghiulea. Nu se distingea vreun fir acolo, era o masă compactă. Kaki.

Eu: "No, îi zicem că s-a dus naibii?"
Mama: "Lasă, o ducem în curte, poate se mai usucă."
Eu: "Dacă mă chinui, scot fire din ea."
Mama: "Nici tu nu eşti atât de masochistă."

Ducem prostia în curte şi o punem în vârful unui stâlp de la gard. Arăta ca o pisică intergalactică venită să-şi facă nevoile la noi în curte. Nefiind în temă, tata era să-i dea vreo câteva, însă a fost pus la curent înainte să fie necesară o nouă spălare. Asta s-a întâmplat sâmbătă.

Mă trezesc duminică, întreb de soarta proiectului nostru nobil.

Mama: "E în gunoi."
Eu: "Ai aruncat-o?"
Mama: "Doar nu era să-i fac statuie!"
Eu: "Ce facem? Îi spunem? Acum ai aruncat şi dovada, nu avem ce să prezentăm."
Mama: "I-om spune..."
Eu: "Mă duc mâine să-i cumpăr alta, ca să nu zică ceva."

Atunci m-am prins că, de fapt, mama aştepta să cumpăr alta ca să îi spunem când avem ce să-i dăm la schimb. Cu ostaticul decedat şi pe veci aruncat la gunoi, însă etern în amintirea mea ca "bila de era să strice maşina", am plecat azi să caut ceva asemănător. Fiind fără mostră la mine, am cumpărat ceva mai închis la culoare, în cantitate suficientă pentru vesta pe care bunică-mea intenţiona să şi-o tricoteze. Atenţie la verb şi la substantiv.

Scot preţurile de pe arma cu care încercam să îndulcesc crima, o iau pe mama şi mergem să prezentăm ofranda pentru îmbunare. Norocul a fost că şi străbunica mea, când trăia, a păţit ceva similar, deci nu avea cum să mă ghilotineze pentru aşa ceva. Ca să înţelegeţi: bunică-mea s-a îmbolnăvit de diabet la vârsta de 83 de ani, pe fond nervos. Nu e bine să o enervezi, că-i scad tensiunea, nivelul zahărului din sânge şi alte alea.

I se povesteşte. Presimt că mâine va acuza o noapte nedormită datorată crimei. I se arată noua materie primă. La prima vedere, a fost de acord - bag mâna în foc că o consideră de calitate inferioară belelei, dar măcar se face că nu-i pasă. Când să plecăm, are loc un schimb de replici:

Bunică-mea: "Hai, nu iei astea?"
Eu: "Pentru ce?"
Bunică-mea: "Păi nu-mi faci vestă?"
Eu: "Păi nu-ţi faci vestă?"
Mama: "Vă înţelegeţi bine, observ. =))"
Eu: "N-ai zis că-ţi faci vestă?"
Bunică-mea: "Păi, nu mai am răbdare la anii mei. Credeam că-mi faci tu."
Eu: "M-am oferit, dar ai zis că nu vrei."
Bunică-mea: "Am zis eu aşa ceva?"
Eu: "Nu ştiu să fac vestă."
Bunică-mea: "E simplu."
Eu: "Nu ştiu să fac butoniere."
Mama, oprindu-se din râs: "Nu-i greu. Faci o gaură."
Eu: "Cu foarfeca?"
Mama: "Nu."
Bunică-mea: "Scazi două ochiuri, apoi la rândul următor le pui înapoi. Hai, am şi nasturi."
Eu: "Nu vrei un pulovăr?"
Bunică-mea: "Nu, vreau vestă."
Eu: "Dar căciulă? Căciulă ştiu să fac. Serios. Termin şi repede."
Bunică-mea: "Ce să fac cu ea?"
Eu: "Nici fular? Ţi-l aduc mâine, dacă zici că-l vrei."

Nu l-a vrut. Mama încă râde de mine. Încep să cred că ştia ceva, că prea se distrează cu spor. Şi uite aşa, de unde doar spălam lâna pentru a facilita o activitate plăcută cuiva, am ajuns pe post de tricotici. Să-mi bag picioarele de nu-mi deschid fabrică!

Recomandarea zilei

2011-10-02T15:02:00.000+03:00

Ceva mai vechi, din nou. Enjoy!

"1984"

2011-10-02T02:23:00.002+03:00

Revede şi camera unde locuiau: o încăpere întunecoasă, care mirosea a stătut şi părea pe jumătate plină numai din cauza patului acoperit cu o cuvertură albă. Din grătarul de la sobă ieşea un arzător de gaz, iar mâncarea o ţineau pe o poliţă; afară, pe palier, era o chiuvetă cafenie, de teracotă, comună mai multor camere, îşi aduce aminte de trupul statuar al mamei lui, cum se apleca la arzătorul de gaz şi învârtea ceva într-o cratiţă. Cel mai bine, însă, îşi aduce aminte de foamea lui continuă şi de luptele abjecte şi crâncene de la fiecare masă. O pisălogea pe maică-sa întrebând-o, de zeci de ori, de ce nu aveau mai mult de mâncare, urla la ea şi se înfuria - parcă îşi aude din nou inflexiunile vocii care începuse să i se schimbe preadevreme şi uneori suna ciudat de spartă - sau făcea eforturi supraomeneşti, dublate de un accent de patetism, ca să capete mai mult decât porţia care îirevenea. I se părea de la sine înţeles că el, „băiatul”, trebuia să primească porţia cea mai mare; dar, oricât de mult i-ar fi pus mama lui în farfurie, el în mod invariabil mai cerea. La fiecare masă, mama îi făcea morală, să nu fie egoist, să nu uite că sora lui mai mică era bolnavă şi că şi ea avea nevoie să mănânce - dar nu era nici un chip. El zbiera de furie când mama lăsa jos polonicul, sărea să-i smulgă cratiţa şi lingura din mână şi lua din farfuria fetiţei. Îşi dădea seama că le lăsa pe celelalte două fiinţe să moară de foame, dar nu se putea abţine; uneori, avea chiar senzaţia că i se cuvenea. Foamea care-i răsuna în burtă i se părea o justificare suficientă. Iar între mese, dacă mama nu stătea de pază, fura mereu din amărâta de cămară de pe poliţă.

Într-o zi, s-a anunţat o raţie de ciocolată. Aşa ceva nu se mai văzuse de săptămâni sau luni de zile. Parcă vede şi acum preţioasa bucăţică de ciocolată, un baton de două uncii - pe atunci încă se mai măsura în uncii -de împărţit în trei. Era clar că trebuia împărţit în trei părţi egale. Deodată, ca şi cum altcineva ar fi vorbit în locul lui, Winston s-a trezit pretinzând, cu o voce bubuitoare, să i se dea lui toată bucata. Mama i-a spus să nu fie lacom. A urmat o lungă şi insistentă ceartă, care a continuat minute în şir, cu ţipete, scâncete, lacrimi, observaţii şi târguieli. Fetiţa se agăţa de maică-sa cu amândouă mâinile, exact ca un pui de maimuţă, şi se uita la el peste umărul ei, cu nişte ochi mari şi trişti. Până la sfârşit, mama a rupt trei sferturi din ciocolată şi i-a dat lui Winston, iar restul surioarei lui. Fetiţa a apucat-o şi s-a uitat la ea cu o privire goală; poate nici nu ştia ce era. Winston a urmărit-o o clipă, apoi, zvâcnind brusc, i-a smuls bucăţica deciocolată din mână şi a zbughit-o spre uşă.

- Winston! Winston! - a strigat mama după el. Treci aici! Dă-i surioarei tale ciocolata 'napoi!

El s-a oprit, dar de întors înapoi nu s-a întors. Ochii mamei priveau fix în ochii lui şi aşteptau. Acum, că revede în minte întregul episod, îşi dă seama că atunci ştia, de fapt, ce anume era pe punctul de a se întâmpla. Sora lui, conştientă că i se luase ceva, s-a pornit să scâncească abia perceptibil. Mama a luat-o în braţe şi i-a lipit faţa de sânul ei. Lui, ceva din gestul mamei i-a spus că fetiţa murea. Şi totuşi, s-a răsucit pe călcâie şi fugit în jos pe scări, ţinând strâns ciocolata care începuse să i se topească în mână.

Nu şi-a mai văzut niciodată mama. După ce a hăpăit ciocolata, s-a simţit oarecum ruşinat de el însuşi şi s-a fâţâit pe străzi câteva ore, până când foamea l-a mânat înapoi. Când a ajuns acasă, mama lui dispăruse, încă de pe atunci era ceva normal. Din cameră nu lipsea nimic, afară de mama şi de sora lui. Nu-şi luaseră nici o haină, iar mama nu-şi luase nici măcarpaltonul. Până în ziua de astăzi nu ştie cu siguranţă dacă maică-sa a murit sau nu. Se poate foarte bine să fi fost trimisă într-un lagăr de muncă obligatorie. Cât despre sora lui, poate că fusese transportată, cum a păţit şi el, Winston, către vreuna dintre coloniile alea pentru copii orfani - Centre de Solicitare, aşa se numeau - care se iviseră ca urmare a războiului civil,sau poate fusese trimisă cu maică-sa în lagărul de muncă sau, pur şi simplu, lăsată cine-ştie-unde să moară.

[...]

Dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti şi, dacă nu ai nimic altceva de dăruit, îi dăruieşti totuşi iubirea ta. Când el a smuls şi ultima bucăţică de ciocolată, mama şi-a strâns copilul la piept. Era un gest lipsit de importanţă, nu schimba cu nimic datele problemei, ciocolată tot nu mai era, iar moartea copilului n-o putea lua asupra ei; dar i s-a părut normal să procedeze aşa. La fel şi evreica aia refugiată, din filmul documentar: mâna cu care îşi acoperea băieţelul ca să-l ferească de gloanţe nu servea mai mult decât o foaie de hârtie. Lucrul cel mai abominabil pe care l-a făcut Partidul a fost acela de a te convinge că imboldul sau sentimentul cel mai obişnuit nu are nici un fel de însemnătate, în acelaşi timp lipsindu-te de orice fel deputere asupra lumii materiale. Odată aflat în braţele Partidului, ceea ce simţi sau nu, ceea ce faci sau nu, toate acestea nu mai au absolut nici un fel de importanţă. Orice s-ar întâmpla, tot dispari şi nu se mai aude nimic nici despre tine ca persoană, nici despre ce ai realizat. Eşti şters şi scos în afara istoriei. Şi totuşi, pentru oamenii care au trăit cu numai două generaţii în urmă, aceste lucruri erau de o importanţă capitală, pentru că ei nu încercau să schimbe istoria. Ei se conduceau după credinţe intime, de care nu se îndoiau. Ceea ce avea, într-adevăr, importanţă erau relaţiile dintre oameni şi cel mai simplu gest - o îmbrăţişare, o lacrimă, o încurajare spusă unui muribund - avea valoare în sine. Uite, de pildă, prolii nu s-au schimbat deloc. Ei nu sunt fideli vreunui partid, sau vreunei ţări, sau vreunei idei: prolii îşi sunt fideli unii altora. Este poate pentru prima oară când nu-i dispreţuieşte pe proli sau nu-i consideră doar o forţă amorfă care o să se trezească la viaţă într-o bună zi, ca să regenereze întreaga lume. Prolii au rămas oameni. Sufletele lor nu s-au împietrit. Ei au păstrat acele senzaţii arhaice pe care el însuşi, Winston Smith, trebuie să le înveţe din nou. Gândindu-se la asta, îşi aduce aminte, prin cine-ştie-ce asociaţie de idei, cum a văzut pe asfalt, cu câteva săptămâni în urmă, o mână retezată într-o explozie şi a împins-o într-un canal, de parcă ar fi fost un cotor de varză.

Pardon de întristare. Încerc să vă fac să zâmbiţi mai încolo.

Messenger

2011-09-29T01:59:00.002+03:00

Zicea CdB că nu s-a mai văzut de ceva vreme pe-aici, însă nu e vina ei de data asta. E mai degrabă un merit, acela de a mă suporta. :))

Junior
nu mă mai iau de el...
nu mă mai iau de el...

CdB the GENIUS
zen, Andra :D
respira

Junior
sunt zen

CdB the GENIUS
gandeste-te la fluturasi

Junior
încerc să mă conving să nu mă mai iau de el
nu
fluturi
bleah

CdB the GENIUS
bine....atunci la sange
:))
cutite..omoruri

Junior
=))))))))))))))))
that could work
=)))))

Recomandarea zilei

2011-09-28T19:30:00.000+03:00

La ceas de seară, ceva muzică pentru voi. Am dat peste melodia asta când căutam trailerul pentru Endgame (poveste luuuungă). Mi-a plăcut ideea, aşa că...

Să nu plângem la mormânt străin

2011-09-27T23:58:00.003+03:00

De pe frontul hocheistic, ştiri amestecate şi (ne)înţelese de mine. În seara asta intenţionez să mă leg strict de plecarea intempestivă a lui Franzen şi transferul-netransfer al lui Antal. Purcedem.

Franzen, head coach la HSC, şi-a luat băgăjelele şi dus a fost pe 16 septembrie. De ce? Păi, el zice că se datorează unei reţineri de 20% (cred, nu-s convinsă) din salariu. La cum fusese pusă problema iniţial, am crezut că e vorba de un pay cut permanent, însă din răspunsul conducerii e o reţinere temporară menită a motiva jucătorii să obţină rezultate. Sunt de acord că problemele financiare pot fi foarte serioase, iar 20% nu e chiar de colo; totuşi, s-ar părea că antrenorul găsise deja o echipă la care să plece la doar două zile de la despărţirea pe furiş de HSC. Exerciţiu de imaginaţie: crede cineva că omul nu negociase un contract în altă parte înainte să plece de aici? Aşa, ca fapt divers întreb.

Sunt de acord că plecarea antrenorului principal va da HSCul peste cap. O vreme. Trăiesc cu convingerea că îşi vor reveni, mai încet sau nu. Da, perioada actuală e problematică, însă cu siguranţă conducerea, prin amabilitatea sponsorilor, îl va înlocui pe Franzen. În locul lor, aş găsi pe cineva mai bun. Deci, să suferim pentru lipsa lor de antrenor? Nu. Să ne bucurăm? Nici atât, ăştia-s periculoşi. Be vewwy vewwy afwaid.

Al doilea punct pe ordinea de zi: plecarea şi reîntoarcerea lui Antal la echipă. Acum ceva timp, incert dacă două sau mai multe luni, pe blogul Hornets-ilor se anunţa migraţia lui Antal Zsombor către HSC, la foarte scurt timp după o altă plecare dureroasă pentru ai noştri, anume aceea a lui Szocs Szabolcs*. Motivele nu au fost exprimate foarte clar. S-a spus ba că ar fi fost vorba de viaţa lui personală şi profesională mult prea strâns legate de Miercurea Ciuc, ba au existat zvonuri conform cărora adevăratul motiv au fost condiţiile dubioase de la echipa braşoveană (perioadă lungă de salarii neplătite şi alte alea). Adevărul e undeva la mijloc, probabil. Personal, am bănuit că decizia lui a fost influenţată şi de mutarea operată de Szocs; se cuvine să menţionez că este strict o părere personală, nebazată pe informaţii oficiale ori neoficiale - e un gut feeling şi atât.

Tocmai ne împăcasem cu pierderea celor doi, când hop! ne trezim din nou cu Antal. Nu o spun într-un sens negativ, departe de mine gândul; omul îmi este extrem de simpatic (ca jucător, altfel n-avem treabă unul cu celălalt). Motivul e un peşte alunecos, iar eu n-am undiţă. Nu pricep ce s-a întâmplat şi într-un fel îmi pare rău să văd că nu i-a reuşit pasenţa. În fond, a fost jucător la noi, ceea ce înseamnă că e mai apropiat de sufletul meu decât jucătorii echipelor adverse, iar semnificaţia acestei afirmaţii este următoarea: chiar dacă nu mai joacă la noi, prefer să-l ştiu bine, sănătos, cu împliniri profesionale şi personale, decât acilişica şi trist. Ce să zic? Fiecare cu sentimentalismele sale.

Revin. Antal s-a întors la echipa noastră şi habar n-am de ce. Pe de o parte e o veste bună - ne-am convins deja ce poate omul. Pe de altă parte, există voci care reclamă lipsa lui de interes pentru a juca la echipă, care, coroborată cu eşecul transferului şi relaţiile cu HSCul, ar conduce la apariţii mediocre spre slabe în culorile Braşovului. Nu ştiu dacă aşa va sta treaba, dar un alt gut feeling îmi spune că nu. Antal Zsombor cunoaşte publicul de-aici şi (sper) va trece cu vederea aceste păreri izolate, care nu prea ne fac cinste.

Nu îl cunosc, însă dacă aş fi în locul lui, aş găsi motivare în acest transfer eşuat. Adică, dacă ei nu mă vor, înseamnă că nu sunt destul de bun pentru ei; de ce să nu le fac în ciudă, arătându-le meci de meci ce au pierdut? De ce să îmi fac mie rău jucând slab? De ce să fac favoruri echipei care m-a iniţiat, dacă ea nu-mi face mie favoruri? Până la urmă, dacă Antal poate scoate ceva bun din cele întâmplate, cred că îi va folosi enorm.

Văzându-l în meciul de azi, cred că ştiu pentru ce echipă joacă Antal. Mai lipseşte să se convingă şi gurile rele, dacă vor binevoi.

Cam atât pentru azi. La câte gut feelings am avut, plec înainte să-mi provoc dureri de stomac. Ne auzim în curând!

_______
*Îmi cer scuze dacă am scris greşit numele jucătorilor, limba maghiară depăşeşte sfera cunoştinţelor mele. Cu prima ocazie, voi încerca să o includ în amalgamul de informaţii pe care-l plimb cu mine zilnic între urechi.

Endgame

2011-09-26T03:16:00.006+03:00

Vă neglijez. Urât din partea mea, sunt de acord. Probabil (sigur) am avut nevoie de o pauză de la toate activităţile mele extra. Deoarece e 3 dimineaţa şi nu mi-e somn (stare naturală, nu că s-ar impacienta cineva), am decis să mai dau o raită pe-aici. Aş vrea să pot promite că voi scrie mai des, dar nu am despre ce. Sau prefer să cred că nu am despre ce. Sigur a doua.

Dacă spun că-mi împart/irosesc timpul între seriale şi tricotat, mă crede careva? Mă rog, să zicem că m-am apucat vag de o sinteză a unui tratat de criminalistică, de unde deducem că am ceva mai mult timp decât pot folosi pentru activităţi relativ inteligente. Sinteza e irelevantă, serialele sunt.

La recomandarea lui CdB (îndrumată de amicul nostru comun IMDb), m-am uitat la Endgame. Vi-l recomand şi vouă, dacă sunteţi dispuşi a viziona cele 13 episoade puse la dispoziţie de producători. Serialul îl urmăreşte pe Arkady Balagan (Shawn Doyle), şahist, devenit agorafob după ce a văzut maşina în care se găsea logodnica lui explodând. Mai mult, agorafobul nostru nu poate să iasă din hotelul în faţa căruia a avut loc accidentul/atentatul (asta n-au stabilit clar încă). Balagan e un afurisit arogant mereu la un pas de a fi dat afară din hotel pentru neplata costurilor de cazare. Pentru a evita evacuarea căreia e improbabil că i-ar face faţă, şahistul rezolvă mistere, puzzle-uri umane, folosindu-se de cunoştinţele din şah şi de un mic grup care îl asistă, fiecare având motivul său. Astfel, Sam (student) ajunge să bată pe la uşi şi să caute în tomberoane ca să câştige dreptul de a juca partide cu Balagan, Alcina (camerista) îl sfătuieşte şi-i serveşte bârfe din interiorul hotelului, Dani (barman) îi asigură vodka necesară pentru a duce la bun sfârşit ce începe, Hugo (şeful pazei hotelului, fost poliţist) se ceartă cu el suficient de des încât tentaţia de a considera poliţiştii complet dobitoci este irezistibilă... ş.a.m.d.

Ca personaj, Balagan e o combinaţie între House, Patrick Jane (The Mentalist) şi Cal Lightman (Lie to Me). Indiscutabil genial, are un ego ce depăşteşte puterea de înţelegere umană, e traumatizat de un incident legat de logodnica sa, îşi dă seama destul de repede când e minţit şi poate găsi soluţii în locurile cele mai bizare. Nu mai spun că moralitatea lui e îndoielnică în anumite episoade, deşi poate fi privită cu indulgenţă. Cum nu stă foarte bine la a cunoaşte oamenii, utilizează logica, strategia şi munca de teren (făcută de Sam), pentru a găsit toate piesele şi a stabili ordinea în care au fost mutate pe tablă.

Am găsit personajul foarte interesant, adorabil chiar, deşi aleg să pun asta în mare pare în seama unei fascinaţii pentru ruşi. Lui Doyle i-a ieşit perfect accentul, iar figura îl ajută să intepreteze rolul destul de credibil.

Părerea mea e că ar trebui măcar să încercaţi să vizionaţi un episod. Dacă nu vă place, asta e, măcar aţi încercat. A nu da o şansă... nu ştiu, e păcat. Mai jos e un trailer; din păcate, mai mult nu am putut găsi şi nici nu prezintă serialul în lumina în care ar trebui prezentat, aşa că tot vouă vă rămâne să aflaţi mai mult:

Cum m-am apucat şi lăsat de sport

2011-09-18T23:46:00.003+03:00

Nu ştiu dacă v-am zis exact cu ce m-am ocupat în clasa a X-a, după transferul fatidic la Unirea. Nu intrăm în detaliile sordide ale anilor petrecuţi în acel liceu, într-o clasă de aroganţi visători care nu puteau fi acuzaţi decât că sufereau de ei înşişi. Bineînţeles, au fost şi excepţii, însă puţine şi estompate de majoritate. Cert e că nu mi-a plăcut.

Fac o scurtă paranteză, căci este necesară pentru buna înţelegere a subiectului. Când eram mică, mă uitam cu tata la concursuri de culturism şi haltere. Culturismul mi-a plăcut şi nu prea; da, înţeleg frumuseţea sportului respectiv (hidoşenie pentru mulţi dintre voi, cei care citiţi), dar nu mă atrage şi sunt ferm convinsă că nu mi s-ar potrivi absolut deloc. Cu halterele a fost o altă poveste; acolo tragi ca să ajungi undeva, nu ca să arăţi cumva. Ceea ce a fost o vagă pasiune pentru urmărit asemenea competiţii la TV a cunoscut o expansiune nebănuită atunci când am descoperit concursurile World's Strongest Man, în speţă prestaţia lui Mariusz Pudzianowski. Nu ştiu să vă spun exact ce probă era, însă recordul mondial fusese stabilit cu doar 5 minute înainte la 21 de repetări; Pudzianowski a executat 20, apoi pe a 21-a după o scurtă pauză, moment în care taică-miu a zis că e clar că nu mai poate şi se va opri acolo (luase în calcul încetinirea de ritm şi greutatea în executare). Omul nu s-a oprit, ci a continuat, stabilind un nou record. Chestia asta s-a realizat mai puţin cu factorul forţă şi mai mult cu factorul ambiţie, aceea de a reuşi şi de a te forţa chiar şi atunci când simţi că nu mai poţi, că nu merită şi că oricum tot dracul ăla e. Categoric, acesta a fost momentul în care m-am îndrăgostit de sportul respectiv.

Revenim. Undeva la subsolul liceului funcţiona o sală de forţă, nimic extravagant. Având în vedere că mi-am dorit să-mi încerc măcar norocul cu aşa ceva şi pentru că nu pot spune că viaţa mea socială exista, mi-am făcut un abonament. O lună puteam încerca, apoi dacă ar fi fost cazul m-aş fi putut da bătută. În fond, tata a fost convins că eu nu am înclinaţii sportive. La alte sporturi nu am excelat (mai degrabă I sucked, big time). Fotbal nu am putut juca pentru că nu-mi plăcea, pentru baschet eram prea scundă şi prea înceată, la handbal nu puteam să prind mingea pentru că aveam mâna prea mică, iar asta conta mai mult decât faptul că în apărare aveam un succes nebun... Totuşi, mâna aia mică se plia perfect pe bara din sala de forţă.

Ca să fim cinstiţi până la capăt, mama a fost împotrivă. Poate să spună ea orice, aşa au stat lucrurile. Şi nu din vreun motiv raţional, ci doar pentru că eram fată şi ăsta nu e un sport de fete. Atât. Tata n-a ştiut şi nu ştie nici în ziua de azi, dintr-un motiv foarte simplu: nu mi-ar fi dat voie. De fapt, mi-a interzis să fac aşa ceva când l-am întrebat prima oară. Soluţia: a doua oară n-am mai întrebat.

M-am apucat. Pe furiş, câte o oră şi ceva în fiecare zi, de la 14:00 sau 15:00 în funcţie de cum terminam orele. N-am apucat luna şi n-am apucat să mă las - a fost un caz de dragoste la prima vedere. Deşi static, sportul ăsta mi-a oferit şansa să mă descarc, să-mi las problemele acolo, să trec peste o grămadă de chestii care m-au deranjat. Am reuşit să-mi controlez pornirile tâmpite - mereu am avut o problemă în a mă opri din a lovi oamenii care mă enervează. Nu zic că m-am oprit de tot atunci, dar m-a ajutat foarte mult să lucrez la capitolul calm. De fiecare dată când aveam ceva, mă răzbunam pe mine, fără a răni pe altcineva. Zic că nu-i rău aşa...

Au fost multe momente extraordinar de frumoase. Mi-aduc şi-acum aminte de cea mai cruntă febră musculară pe care am făcut-o în viaţa mea. Mi s-a tras de la genuflexiuni cu haltera pe umeri. Nici măcar nu a fost o greutate prea mare, dar fiind prima dată când făceam acel exerciţiu... Să zicem doar că în urma experienţei în cauză am înţeles că mâinile te ajută foarte mult, mai ales când le foloseşti pentru a te sprijini de braţele unui fotoliu ca să te aşezi. Accidente nu prea am avut; am reuşit să-mi disloc un deget lovindu-mă de un aparat (nu în timpul execuţiei, ci înainte) şi am avut o inflamare a tendoanelor ambelor antebraţe cam prin prima lună când m-am dus, dar atât.

O vreme am fost însoţită de o colegă, apoi din ianuarie 2005 m-am dus singură. Am încercat o schimbare de loc, dar nu mi-a priit. Atmosfera de-acolo nu am mai găsit-o în altă parte, aşa că am fost destul de fidelă locului în care am putut să-mi îndeplinesc un vis (prostesc).

Din păcate, n-a durat prea mult. Aveam nişte probleme vechi la coloană, despre care nu ştiam. Facem iar o scurtă incursiune în trecut. După calculele mele sumare, durerile de spate au început când aveam cam 11 ani. În scurt timp, au ajuns să fie aproape insuportabile. Nu ştiu dacă voi aţi simţit vreodată cum vă intră coastele în plămâni şi aţi fost nevoiţi să inspiraţi foarte puţin aer odată, ca să reuşiţi să nu picaţi pe stradă datorită durerii; eu am trecut prin asta. Nu-i plăcut. Deşi m-am plâns atunci de dureri de spate, părinţii m-au asigurat că sunt simple dureri de creştere şi că, dacă tac şi le suport, or să treacă. Vă jur că acum, la 23 de ani, încă cresc! Altfel nu-mi explic cum mama dracului încă mă doare spatele. :)) Oricum nu mă puteam plânge, că mă pocnea taică-miu de nu mă vedeam (pe bune, la propriu). Când am avut glezna scrântită, nici măcar n-am avut voie să şchiopătez, ci a trebuit să pun greutate pe picior ca şi când n-aş avea nimic, iar ăsta e doar un exemplu.

Bun. Trece o perioadă şi idioata de mine face o porcărie incredibilă. Nu-mi aduc aminte exact cum am putut, dar două săptămâni nu am lucrat deloc muşchii spatelui. Cum nu mersesem la medic pentru a investiga problema durerilor mele continue de spate, habar n-aveam cum stau lucrurile. N-apăi, într-o zi aşe, când i-o căzut nemernicului bine, s-a dus drept dracului tot. M-am trezit de dimineaţă şi nu am putut să-mi folosesc picioarele. Le simţeam şi nu le simţeam, puteam sta în picioare cam un minut, după care mi se înmuiau genunchii şi trebuia să stau jos.

Aşa am ajuns eu la medic, în cele din urmă, după şase ani de dureri suportate în ideea că se vor opri cândva. Şi tot aşa am aflat că nu aveam coloana osificată încă. La 17 ani. Şi că în loc să fie uşor curbată în jumătatea superioară, coloana mea era o linie dreaptă. Şi dacă tot suntem aici, am aflat că nu (mai) am voie să ridic. Ups!

După ceva tratamente cu diverse şmacoline, care nu m-au ajutat cine ştie ce, am decis că asta e. Nu mai aveam ce să fac. Nu am mai avut voie să fac sport deloc, nici măcar la şcoală. Să nu fiu înţeleasă greşit, niciodată nu am fost bună la sport (în afară de badminton, where I used to kick ass), însă profesorii mereu au apreciat faptul că, deşi nu puteam, asta nu m-a împiedicat să încerc oricum şi să-mi dau silinţa. În urma acestei interdicţii pe care o credeam temporară, sănătatea mea s-a dus drept dracului. Durerea durere, înţepeneli recurente, ba m-am mai cârpit şi cu astm (asta e mai lungă şi mai complicată, aşa că poate o povestesc altă dată - are tot cauză parentală, respectiv fumatul).

Dacă ar fi fost vorba doar de fizic, era cum era. Psihic s-a dus naibii tot. Am fost atât de pasionată şi am investit atât de mult timp şi suflet în relaţia mea cu sala de forţă, încât după ce am fost nevoită să sistez activitatea nu am mai suportat să văd aşa ceva. Mi-era silă de sportivi, plecam din cameră când era la televizor vreun concurs, făceam orice altceva. Nu am fost în stare să accept situaţia şi să mă împac cu ea până anul ăsta. Nici măcar nu am avut curaj să mai încerc, pur şi simplu am fugit de tot ce a însemnat ceva pentru mine în materia în cauză.

Anul ăsta mi-am făcut curaj cam două săptămâni, apoi am tastat "powerlifting" în caseta de căutare a youtube şi am dat un enter. Doar atât ar fi trebuit să fac cu mult timp în urmă. Şi ştiţi ce am descoperit? Că în ciuda durerii de spate şi a celei din suflet, tot pasiunea pasiunea e mai puternică. Că de fapt nu am urât sportul, ci pe mine pentru că nu mai aveam un loc acolo. Că nu a meritat să îmi întorc privirea doar pentru că fizic nu puteam fi acolo.

Serios vorbind, începuse să-mi fie dor de powerlifting. Nu am fost vreodată legitimată la vreun club, am practicat din pură plăcere. Dacă aş avea un regret, acela ar fi că nu am reuşit să ajung a ridica 200kg la presa pentru picioare, ci m-am oprit la 170.

Încă mă doare spatele, deşi din investigaţiile medicale rezultă că nu pot face mare lucru. The pain is here to stay. Hai să mă dau mare puţin, dacă tot discutăm de asta. O zi obişnuită înseamnă pentru mine cam ce e o nevralgie dentară pentru voi; o zi mai naşpa implică incapacitatea temporară de a sta în picioare pentru mai mult de câteva minute. Pot cel mult să fac câte ceva pentru a ameliora durerea, dar nu se va opri vreodată. Nici coloana nu va ajunge să aibă o formă normală. A nu se înţelege că mă plâng de ceva, spun doar.

Au trecut (aproximativ) şase ani de când am primit diagnosticul şi pot spune că sunt în cea mai proastă formă fizică ever. I've outdone myself! Şi-mi bag picioarele în el de învăţat, am înţepenit de tot din cauza lui! Aşa că acum 2-3 luni am luat decizia eroică de a reîncepe ce lăsasem. Probabil că şi trânta pe care am tras-o la patinoar în iarnă a avut un cuvânt greu de spus; mi-a trosnit coloana de a auzit-o şi Lore, pentru o clipă nu mi-am simţit deloc picioarele... treburi artistice, nu glumă! Am avut de tras cu jumătatea inferioară a coloanei, dar nu m-am dus la medic. Momentan sunt OK, atâta doar că nu mai pot să stau atât de mult pe scaun şi mă ajută enorm să merg cât mai mult pe jos.

Deci, am reînceput mersul la sală. Doar pentru două săptămâni, din anumite motive pe care le voi enumera în cele ce urmează. Nu pot să mă duc de la 10 dimineaţa, mi se pare o porcărie fără margini şi nici nu sunt în starea fizică necesară pentru a face mişcare. La dracu, nu-s nici măcar complet trează! Nu pot să mă duc cu gagici pentru că se râde prea mult şi se lucrează prea puţin, chestie care mă scoate din minţi. În final, nu am putut continua atunci pentru că nu aveam timpul necesar - se apropia sesiunea, mai aveam diferenţe de dat, o licenţă de scris etc. O chestie bună pe care am observat-o a fost că durerea de spate a cedat încetul cu încetul; nu de tot, însă ajunsese în punctul în care nu mai era necesar să o bag în seamă. Medicul de familie îmi sugerase cu ani în urmă să continui după o oarecare pauză, însă fără a ridica prea mult (adică bară avem, discuri pe bară n-avem), chestie care nu mi-a convenit la momentul respectiv.

Aşa că... Aşa că mă bate gândul să mă apuc din nou, serios, să mă ţin (bine) şi să evit viitoare neplăceri provocate de coloană. Îmi e clar că nu mai pot ce puteam, la fel cum îmi e clar că trebuie totuşi să-mi controlez pornirile şi să stau cât mai departe de discurile cu numere mari pe ele. Asta din urmă treabă e mai grea decât pare la prima vedere. Nu-mi aduc aminte numele majorităţii exerciţiilor, dar execuţia vine de la sine, fără să stau pe gânduri mă trezesc că am făcut trei serii şi trec la altceva. Am încercat să stau cuminte, să mă iau după ce făcea Silvia ca să nu exagerez, şi mi-e foarte greu, însă nu imposibil.

Până la urmă, cred că morala poveştii e următoarea: chiar dacă nu mai poţi să faci ceva ce ţi-a plăcut cândva, chiar dacă trebuie să renunţi la o foarte mare parte din tine, nu are sens să urăşti respectiva parte când, de fapt, eşti doar supărat pe tine. Învaţă să accepţi ce aruncă viaţa în direcţia ta şi să mergi mai departe, chiar şi atunci când simţi că nu mai poţi. Mai ales atunci. În cele din urmă, va ieşi ceva bun din întreaga experienţă.

No... întrebări?

Surprize neplăcute

2011-09-15T23:16:00.002+03:00

Intru pe messenger (când m-a lăsat netul, nu când am vrut eu), şi găsesc un mesaj de la CdB... Redau conversaţia.

CdB the Genius
am intrat acum pe forum =))

Junior
aoleu...
pe forum ce-i?
*SCREAM*

CdB the Genius
pe forum te-au invadat unii :))
Medicine For External Hemorrhoids It must be taken on empty stomach for faster absorption and it is suggested to avoid eating breakfast for 1 hour after taking the medication. - buy acomplia online
=))
si ce e si mai ciudat
e ca au si peste 30 de vizualizari
wtf???
:)))
deci, la categoria jocuri=)))

Junior
deci...
wtf???

CdB the Genius
=))))

Junior
eu trebuie să le şterg
=)))

CdB the Genius
sterge forumul cu totul:))
omg
OMG

Junior
WHAT?

CdB the Genius
la probleme tehnice
=))))

Junior
ce s-a mai petrecut?

CdB the Genius
e plin
de balarii
:))
"fish oil supllements benefits"
=)))

Junior
I'm on it
nu mai râde!!!

CdB the Genius
:))

CdB the Genius
cred ca e si o limba straina pe acolo;))

Junior
=))))))))))))))

CdB the Genius
am vazut pe acolo si "penus pills virginia beach"
crede-ma..numai ce scria n-am citit

Junior
probabil penis

CdB the Genius
=))))

Junior
=)))))))))))))))
doamne
nu e omul pe fază vreun an şi uite ce fac derbedeii...

CdB the Genius
sunt recente
vara asta ce si-au facut de cap
=)))
discutii generale=)))
viagra is all over the place

Junior
râsul ăla al tău... nu prevesteşte nimic bun

CdB the Genius
:))
=)))))))

Junior
fac curat la probleme tehnice acum
ar fi o idee să nu şterg forumul...

CdB the Genius
;))
e si un "bridal dresses" pe acolo =)))

[după vreo 30 de minute]

Junior
eu sincer încă mai şterg

CdB the Genius
:))
e de sters, ce-i drept

Junior
de unde au nimerit toţi troglodiţii acolo???
aia vreau eu să ştiu
cum au ajuns pe forum?

CdB the Genius
=)))

Junior
nu mai râde
oricum sunt tâmpiţi
nici penis nu scriu corect

CdB the Genius
=
))))
:))

Junior
ăsta a fost râs mascat?

CdB the Genius
;)
cam asa ceva

În cazul în care vă interesează să vedeţi ce s-a întâmplat, nu se mai poate. Am ras toate dovezile prostiei unora. Măcar de făceau reclamă cum trebuie, nu aşa...

Încă dezbat problema ştergerii forumului. Nu mi-e clar dacă să o fac sau nu, aşa că it can live. For now.

Expoziţie foto

2011-09-07T14:00:00.004+03:00

Celor ce nu doresc să stea în casă în weekend le-am găsit soluţii anti-plictiseală. Prima din ele:

Expoziţia are loc vineri, 09.09.2011, începând cu ora 16:30 la librăria Okian (scrie pe poster unde se află). Mircea nu a dezvăluit prea multe când am discutat cu el acum două săptămâni, aşa că nici eu nu vă pot oferi amănunte suplimentare.

Deci, cei ce se simt în stare să părăsească siguranţa bârlogului propriu şi să se aventureze în universul fotografic al altcuiva pot face asta vineri. Ne vedem acolo!

Faza cu scărpinatul

2011-09-06T03:14:00.004+03:00

Ziceam ceva joi de scărpinat contagios. Să vedeţi care-i baiu.

M-am înscris la un curs de resurse umane (nu întrebaţi de ce, logica mea mă depăşeşte). Cursul s-a ţinut în fiecare zi de la ora 16:00, cu menţiunea că teoretic trebuia să facem 4 ore pe zi, dar nimeni n-a fost suficient de nebun să ne ţină acolo până căpiem. Well... aproape nimeni. Miercuri am avut modul de şomaj şi pensii - sau invers, tot aia e. Menţionez acum că am crezut sincer că glumea când ne-a zis că ne ţine până la ora 20:00. Ce-i drept, nu am ieşit la 20:00, ci la 20:20 sau chiar niţel mai târzior.

Aşezarea mea strategică în ultima bancă, cât mai aproape de uşă, mi-a indus ideea că în orice moment aş putea scăpa de-acolo fugind ca apucata. Totuşi, mi-am impus să rămân până la final, chiar dacă nu primeam nici o medalie. La fel şi colegul din faţa mea... doar că el a avut de suferit.

Nu pot spune că ni se prezentau lucruri plictisitoare, dar nu-s capabilă să mă concentrez mai mult de 30 de secunde dacă nu e vorba de powerlifting, hochei sau o anumită persoană care trebuie să ia bătaie de la mine. Nici colegul din faţă nu prea era capabil. Dacă ar fi stat fix în faţa mea, respectiv către perete, ar fi fost OK, nu m-ar fi deranjat; din păcate, stătea pe scaunul din dreapta, iar privirea-mi nu-l putea evita când încercam să o văd pe profă.

Bun. Observ de la bun început că omul nu-şi dorea de mic să fie prezent la cursul ăla. Bizarul dans a început aşa: mai întâi s-a lăsat pe scaun, după care s-a îndreptat şi şi-a dat jos ochelarii. Apoi iar s-a lăsat pe scaun, şi-a pus ochelarii la ochi, i-a dat iar jos şi iar şi-a schimbat poziţia. Simţeam nevoia să-l trag de urechi puţin, doar puţin, cât să-şi dea seama că mă deranjează. Nu ne cunoşteam suficient de bine încât să-mi permit asemenea tandreţuri...

După care începe distracţia. O mânuţă se iveşte, două degeţele scarpină energic umărul stâng. Pauză 15-20 de secunde. O a doua mânuţă se iveşte, două degeţele scarpină laterala dreaptă a burticii. Iarăşi pauză. Scărpinatul se înteţeşte. Se lasă pe scaun. Vorbeşte ceva cu colegul de bancă. Iar se scarpină. Se mai uită în jur. Se scarpină iar. Şi tot aşa, ba pe spate, ba pe burtă, ba pe umăr, ba după ureche... nu, nu cred că s-a scărpinat şi prin alte părţi; oricum, dorsal era asigurat de frecarea exercitată cu ajutorul scaunului.

Ceea ce la început era enervant devenise amuzant. Suficient de amuzant încât să mustăcesc şi să-i trimit mesaj Ruxandrei, în care o informam că ăsta sigur are râie şi hemoroizi, că prea se scarpină şi n-are stare.

Cursul continuă. La fel şi scărpinatul. Iar dă-i cu umărul, spatele, burtica, jos pe scaun, sus pe scaun, pune ochelarii, dă jos ochelarii, îşi dă părul după ureche (chestie imposibilă, era tuns scurt), iar pune ochelarii, se mai scarpină. Am crezut că o să mă dea afară pentru un hohot, dar am reuşit să mă abţin.

La un moment dat, observ nişte gesturi de desfăcut nasturii la cămaşă. Vă jur că în acel moment îl şi vedeam dezbrăcându-se de cămaşă şi scărpinându-se pe spate cu ea, exact cum unii din noi se scarpină cu prosopul după ce au făcut baie. Deja nu mai puteam să mă ţin serioasă. Era Baloo, la naiba! Baloo cu copacul ăla:
(de la minutul 2:00 încolo)

Vine pauza. Bag rapid un covrig pentru împrospătarea forţelor şi mă pregătesc de tura a doua. Colegul lui de bancă cedează nervos şi se duce acasă. Să te ţii acu' treabă!

Începe iar tura de chinuială, cu partea de şomaj (pensiile fuseseră). Ăsta era cumva înclinat spre dreapta, aşa că eu a trebuit să mă dau mai spre stânga pentru a o putea vedea pe profă. Promit solemn că nu inventez chestiile astea, chiar aşa s-au întâmplat. Îşi schimbă poziţia, se înclină spre stânga; evident, sunt nevoită să mă duc spre dreapta ca să o pot vedea din nou pe profă. Iar îşi schimbă poziţia - eu după el. Şi tot aşa o vreme. Cine ne-ar fi văzut ar fi spus că e vreo coregrafie, ceva, că facem pe nebunii. Not true! Se opreşte din privitul-profei-sincron şi reîncepe activitatea cu care mă obişnuise timp de două ore. Dă-i şi scarpină!

Nu ştiu ce-mi vine, dar mă gândesc că ar fi comic să strănute. Şi habar n-am de ce, sincer; pur şi simplu m-am gândit la treaba asta. În mai puţin de un minut aud *hapciu*; dacă i-ar fi trebuit şerveţele, ar fi putut lua de la mine, aveam pregătite ca să mi le îndes în gură pentru a bloca sunetul râsului meu tembel.

Mai trece ceva timp. Pe cuvânt, nu mă puteam abţine să nu zâmbesc. Era un preambul la râsul isteric şi fără de bun simţ pe care l-am tras când am ajuns în siguranţa domiciliului meu. Şi cum aveam eu zâmbetul ăla tâmp întipărit pe figura-mi dolofană, se întoarce. În momentul ăla am gândit două chestii:
1. WTF, ăsta-i SAICHIC? (psychic)
2. Beam me up, Scotty!

Voia un pix. Sau un creion, omul nu era pretenţios. Cred că s-ar fi mulţumit şi cu creioane cerate atunci, dar de-alea n-aveam. Am avut, în schimb, pix, pe care i l-am dat cu dragă inimă. În fond, mă distrase câteva ore bune. Şi da, mi l-a returnat, ceea ce cred că a fost problematic în cele din urmă (aşa mi-a sugerat Ruxi!).

Ajung acasă, povestesc faza. Mama se uita la mine cam ciudat. Mă lasă să termin, după care...

Mama: "Da' ce-avea?"
Eu: "Se plictisea."
Mama: "Poate avea o alergie alimentară sau ceva."
Eu: "Nu, sigur nu. S-a plictisit în aşa hal încât nu s-a putut opri din scărpinat."
Mama: "Eu tot cred că e ceva contagios."
Eu: "De ce?"
Mama: "Te scarpini... de cinci minute..."

Încă mă scarpin. Ruxi zice că poate s-a transmis când mi-a dat pixul înapoi. Sper din tot sufletul că are dreptate.

Recomandarea zilei

2011-09-06T03:03:00.002+03:00

E marţi. Cred; mi-e lene să confirm cu un calendar. Mă rog, dacă mai avea cineva vreo speranţă în ceea ce mă priveşte, vă invit să vă scuturaţi de asemenea gânduri inutile care stau în calea progresului vostru personal şi profesional.

Mi-am adus aminte că trebuie să termin de văzut Hellsing. Şi că mi-e dor de Rage. Foarte, foarte dor. Enjoy!

Cugetări

2011-09-01T22:42:00.003+03:00

Oanei îi era dor sigur.

-de zece minute încoace strănut. Ori e o reacţie alergică, ori sunt răcită. Nu cred că e o reacţie alergică.

-oameni buni, dacă nu aveţi aer în autobuz, luaţi-vă de-acasă la pungă. Deschisul geamurilor generează curent de aer, curentul de aer generează durere de cap, măsele, strănut datorat răcelii...

-uneori am impresia că e anormal să poţi sta de vorbă cu oricine oricând doar pentru că ţi-a venit cheful. Dar na... nenea de la ziare stă singur acolo toată ziua... şi e vorbăreţ...

-am învăţat săptămâna asta că plictiseala poate provoca scărpinat excesiv. Şi e contagios. :))

-încă o zi de curs şi gata! (detalii later, cu tot cu episodul scărpinatului)

-hochei... vreau hochei... vreau hochei... vreau hochei... vreau hochei... vreau hochei...

-REVISAL is not the enemy.

-cel mai fain status de săptămâna asta îi aparţine lui Tudor:

"Jesus promised the end of all wicked people. Odin promised the end of all ice giants. I don't see any ice giants around..."

-am ajuns la concluzia că am nevoie de un HDD extern. Calculatorul meu are un HDD de 500Gb şi mie îmi trebuie un HDD extern. Încep să cred că am o problemă la mansardă.

-am început să o iau razna cu jocul... încă puţin şi învaţă mama numele tuturor jucătorilor de la echipa mea...

-încep să cred că femeile s-au ţicnit. Şi da, mă refer la unele anume, nu la toate. Majoritatea oricum erau complet sărite de pe fix, aşa că nu aveam aşteptări prea mari.

-când ţi se pare că eşti o anomalie, ieşi în lume şi priveşte în jur: vei da de atâţia ciudaţi încât vei realiza cât de normal eşti de fapt.

-cei ce nu se consideră obişnuiţi (într-un sens mai puternic decât cel folosit la rândul anterior) nu sunt nimic altceva decât nişte frustraţi care încearcă să dea conotaţii pozitive tuturor ideilor negative pe care le au despre ei înşişi. Cel mai grav e că ştiu deja asta, dar nu vor recunoaşte vreodată.

-Odin wins!

-şi strănutul revine...

-vărul meu mai mare are impresia că tot ce are el e mai bun decât ce au alţii. Taică-miu avea probleme cu claxonul, aşa că s-a dus să-l roage să-i dea un altul dacă are. Evident, avea unul "foarte bun" pe care tata l-a refuzat.

Tata: "Era vopsit, strâmbat, vai de capul lui... nu putea fi folosit."
Eu: "Lasă, îţi cumpăr eu claxon. Nu te mai duce la el, lucrurile lui sunt mult prea bune pentru tine."
Tata: "... =))... Chiar îmi cumperi?"
Mama: "Stai, mamă, liniştită, şi l-a reparat pe al lui. N-are nevoie."
Tata: "Off..."

-mama se gândeşte să reclame un avocat. Cum singurii ei "prieteni" sunt cei de la OJPC, cam acolo s-a gândit să îşi spună păsul.

Mama: "Nu cred că are OJPC-ul ce să-mi facă, dar l-aş reclama."
Eu: "Da! Reclamă-l!"
Mama: "Da... tu vrei să mă pui pe blog cu reclamaţiile mele, recunoaşte."

And I was busted right then and there.

-până de curând am avut o idee trăznită pentru o anumită petrecere care ar trebui să aibă loc în jurul halloween-ului. Evident, uitasem cum arată întreaga costumaţie, deci... e ceva mai sick niţel. Totuşi, dacă se ţine evenimentul şi reuşesc să fac rost de costumaţie, pozele alea vor fi păstrate într-o casetă de valori adânc îngropată într-o bancă elveţiană, că dacă văd nepoţii...

-sper ca, peste 50 de ani, să-mi dea nepoţii add pe feisbuc sau gugăl plus sau ce o mai fi... dacă nu, s-a dus alocaţia lor, ingraţi mici ce sunt!

O.K., mă opresc înainte să-mi divulg planul evil de a îmi cumpăra tricicletă la vârsta de 80 de ani... şi o şapcă de-aia cu morişcă în vârf... şi...

Recomandarea zilei

2011-08-31T14:10:00.001+03:00

Am ajuns până aici, ceea ce e mare lucru având în vedere dispoziţia mea din ultima vreme. M-am gândit că acest cântec ar fi potrivit pentru a marca momentul.

Recomandarea zilei

2011-08-30T00:32:00.001+03:00

Din "Boondock Saints":

M-apucă aşa deodată

2011-08-29T23:24:00.004+03:00

De ieri am intrat în depresie. Aş vrea să pot spune că la mine depresia se manifestă relativ normal, adică stau într-un colţ de cameră şi plâng ca turbata, cu gânduri de sinucidere şi muzică depresivă în program , însă nu e cazul. Dacă intru în depresie, nimic şi nimeni nu-mi convine, mă iau de lume chiar şi fără să am motiv, lovesc unde doare mai tare... mă rog, se înţelege că o iau razna. Aşa că am decis să vă avertizez.

Momentan nu pot să mă duc pe la bunică-mea, deoarece mi-e că mă iau de careva pe-acolo din vreun motiv absolut idiot (să nu dea naiba să găsesc vreo urmă de praf că iau foc). Nici cu ieşitul în public nu-i prea OK treaba, că mă cunosc şi ştiu ce-mi poate pielea. Dacă aud pe careva plângându-se, şansele să ia bătaie sunt mari.

Mă enervează trenurile care trec, fac prea mult zgomot dintr-o dată. Mă enervează cei care taie iarba şi-mi supără câinele. Mă enervează că taie iarba la ora 9:00. Mă enervează copiii vecinilor, care mai nou şi-au făcut club de cercetaşi şi aleargă cu o foaie (steag contrafăcut) în vârf de băţ strigând ca apucaţii. Mă enervează lectorii de la curs, care ar trebui să ştie dar habar n-au (mă rog, doar unul, dar e suficient). Mă enervează căldura îngrozitor şi-mi doresc o iarnă năprasnică, preferabil cu începere de mâine. Mă scot din minţi maşinile care trec pe stradă, curentul din autobuz şi nesimţirea de pretutindeni.

Aşa că... cel mai bine e să stau cuminte, să-mi văd de liste (altă chestie pe care o voi povesti mai încolo) şi să încerc să nu iau capul nimănui dintr-un motiv insignifiant. Măcar să fie pe merit, ce naiba!

P.S. Sunt incoerentă. Lore se va obişnui cu asta în săptămâna ce abia a început. Săraca.
P.P.S. Nu încercaţi să mă faceţi să mă simt mai bine, nu o să meargă. Luaţi-vă încurajările şi înfigeţi-le ştiţi voi unde, da'-ncet.
P.P.P.S. N-am nimic cu nimeni de fapt, dar asta nu mă va împiedica să spun tâmpenii (adevărate).

Recomandarea zilei

2011-08-29T23:02:00.002+03:00

Sunt într-o dispoziţie mai bizară (dezvolt ideea într-un post viitor), aşa că îmi permit să vă aduc în atenţie următoarea melodie:

Cei ce doresc traducere, pot apela la clipul acesta: http://www.youtube.com/watch?v=c7V8aWBXIqs

Recomandarea zilei

2011-08-28T17:34:00.000+03:00

Dacă tot se ţine Ioana de trimis melodii de-astea...

Recomandarea zilei

2011-08-27T23:59:00.002+03:00

Ne întoarcem la anii 90, cu melodiile de-atunci. Cine are de protestat, să protesteze.

Recomandarea zilei

2011-08-25T00:46:00.000+03:00

Dacă tot e Ioana pe mess şi mă inspiră...

Recomandarea zilei

2011-08-24T00:33:00.000+03:00

Altă melodie auzită în Bones. :D

Nu sunt laşă...

2011-08-23T00:33:00.003+03:00

... ci precaută. Chiar şi miloasă, dacă stau să mă gândesc mai bine. Mă refer acum la vărul meu mai mic, căruia îi port o "afecţiune" aparte şi care m-ar putea face fericită prin neîntrerupta lui absenţă. Are treisprezece ani şi mă scoate din minţi de fiecare dată când apare. Că-l evit e puţin spus; s-a ajuns la chestii grave în weekend.

Despre coşmarul meu. Sâmbătă a fost ziua mamei mele, iar rudele din sud (ca să nu zic că-s din Caracal... ups) au dorit să vină să-i ureze diverse personal. Bineînţeles, nu puteau să apară fără prinţişor, deci misiunea mea de nu da cu ochii de el de prea multe ori şi prea des a început. Ab initio, îmi voi declara deschis dezgustul faţă de această creatură grandomană care, dacă ar fi mai plină de sine, ar exploda. Nu, serios, chiar ar exploda. El ştie tot, el face tot, el e cel mai bun şi lui i se cuvine totul. Aşa că eu, persoană insignifiantă şi chiar invizibilă la nevoie, am tăiat-o pe unde am apucat. Dacă ar fi venit careva să mă trimită 2 zile în Sahara, mă duceam!

În primă fază, m-am scos cu două drumuri mici, dar spornice. Primul a fost către un magazin, de unde a trebuit să cumpăr un baiţ (sper că am scris corect), iar al doilea a reprezentat o misiune de descoperire a unei adrese. Mă rog, l-am ajutat pe unchiul meu să conducă pe cineva undeva. Nu mai spunem că liftul cu care încerca să coboare el s-a blocat, aşa că am ajuns să-l pun să sară în lift - la început nu m-a crezut, dar metoda a funcţionat.

Bun, cumva cumva am reuşit să-l evit pe vărul meu până pe la ora 17:00, cred. Mai mult nu mi-a mers. Aş vrea să spun că am avut un plan şi mi-a mers, da' nu-i cazul. Cică am stat la masă; de fapt, am reuşit să-mi fac de lucru cu un produs menit să ţină muştele şi alte lighioane departe de cai. N-am cal, ci câine, dar e bună şmacolina. Şi da, muştele pot să ciupească, în cazul în care nu ştia cineva. Logic că m-a întrebat creatura ce fac, i-am răspuns în doi peri şi am sperat să renunţe la contactul cu mine via orice metodă. În cazul în care vă tentează speranţa, vă zic eu exact ce puteţi face cu ea.

Cum inteligenţa copilului trebuia să se manifeste, instinctul meu de fugă a intrat pe pilot automat. Aşa că am tăiat-o pe la celălalt văr al meu şi mi-am făcut de lucru pe-acolo. Inevitabil, m-au încărcat oamenii de miştouri, dar prefer să rabd chestia asta.

O singură problemă s-a ivit: nu puteam sta acolo la infinit. Mici incursiuni către propriul meu domiciliu, făcute cu grijă, s-au legat una de alta în orele ce au urmat. Totuşi, nu poţi să ai grijă chiar de fiecare dată.

Mai pe seară, cândva pe la ora 20:00 trecut de fix, mătuşă-mea vine cu o idee genială. Neipomenită. Mirobolantă.

Ea: "De ce nu mergi cu Tibi în centru?"

Am buton de panică. Alarma aia face urât în capul meu, dar s-a dovedit a fi utilă. CE SĂ FAAAAC??? Nu ştiu cum să vă spun, dar aş prefera să tai 3 hectare de gazon cu foarfeca de tăiat unghiile înainte să rămân singură cu el. Şi nu pentru că ar face cine ştie ce sau ar apuca să mă facă de râs, ci pentru că l-aş bate în public şi nu-mi convine ideea că cineva ar putea fi martor la proces.

Eu: "E departe."

Şi am tăiat-o la bunică-mea, în partea cealaltă. Ca să explic, vărul meu mai mare stă în aceeaşi casă cu bunica mea, iar grădina este comună cu a noastră. Pretextul cu care m-am dus acolo a fost o carte pe care i-am dus-o ei, căci mai nou o intoxic cu P.G. Wodehouse. Nu contează că nu o terminase pe ultima pe care i-am împrumutat-o, am fugit cât de rapid am putut către ea. Dar măcar am zis adevărul acolo.

Bună-mea: "Ce faci?"
Eu: "Am plecat de-acolo, că mă trimiteau cu ăsta în parc."
Bună-mea: "Şi de ce n-ai vrut să mergi?"
Eu: "Tu te-ai duce cu el în parc?"
Bună-mea: "Eu sunt în vârstă."
Eu: "Nu te poţi ascunde în spatele acestui argument."

Se distrează ea cât se distrează, ne uităm la TV la habar-n-am-ce, trec vreo zece minute, după care îmi zice pe un ton plin de sarcasm:

"Şi n-ai vrut tu să-l duci pe văru-tău în parc..."

Bunică-mea, care are 80+ ani, face mişto de mine pe tema asta. Yeah, it's that bad. :))

Nu a fost ultima confruntare cu ororarea blondă, cum îmi place uneori să-l numesc. M-a împins păcatul să fac ceai şi să ofer lumii. Să nu-şi imagineze careva că îl făceam strict pentru invadatori; de fapt, m-am oferit să fac pentru Bogdan (vărul meu mai mare) şi Zsolt (unul din prietenii săi prezent la datorie). Un comentariu de-al ororii a dus la un comentariu de-al meu, în care subliniam cu nesimţire că nu are habar de a spune mulţumesc când primeşte ceva.

"Te rog" şi "mulţumesc" sunt chestii ce depăşesc puterile şi cunoştinţele acestei creaturi polivalente şi multitalentate. Mă opresc momentan, înainte de a sări calul. Oricum, asta a fost doar ziua de sâmbătă. Ei au plecat dumincă. There's more.

Recomandarea zilei

2011-08-23T00:14:00.001+03:00

OK, de mâine dăm alte chestii. Intenţionez să împart ce-mi vine în minte prima dată, deci se prea poate să nu vă placă. Asta e!

Recomandarea zilei

2011-08-22T00:12:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-21T03:00:00.001+03:00

Măi, cred că putem fi de acord că e o melodie făinuţă cea de azi. Şi dacă nu putem, asta e.

Trezire

2011-08-21T02:18:00.003+03:00

M-am trezi ieri la o oră inumană (pentru mine). Irelevant care, era mult prea devreme. Aşa că am decis să mai dorm puţin, chit că nu aveam prea mult somn în perspectivă. Mă trezesc mai încolo în nişte urlete infernale. După o scurtă analiză efectuată de finuţele mele organe auditive, părea a fi un nene gurist care urla într-un microfon. Tonul nu sugera vreo supărare, da' mai ştii?

Stau şi ascult. Mă gândesc că poate e vreo caravană de-aia de mai trece, făcând reclamă la cine ştie ce târg de îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole de pescuit sportiv. Mă ridic din pat, mă duc la geam şi mă uit pe stradă. Nu părea să fie cazul de aşa ceva.

Evident, nu aveam cum să mă culc la loc. Nu pentru că nu pot dormi în zgomot (spărgea cândva tata beton cu barosul, iar eu dormeam buştean), ci pentru că ţineam morţiş să ştiu cine mama naibii n-are somn. La ora 12:30 spre 13:00. Dorm când am eu chef, OK?

Primul gând: au venit rudele din sud. Ăştia-s mai zgomotoşi de fel (povestim later de treaba asta) şi îi cred în stare de asemenea hărmălaie. Îi înjur de-i spurc (în gând), decid să mă trezesc şi să încerc să fiu politicoasă, deşi încercarea depăşea abilităţile mele nenumărate şi mereu surprinzătoare.

Ajung în baie. Se auzea mai tare.

Al doilea gând: sigur nu-s ăştia, că doar n-au cum să fi pus maşina în curtea din spate, către care dă geamul de la baie. L-am bănuit pe taică-miu, care e un sadic şi jumătate şi are tendinţe de-astea cu mine. Cândva m-a trezit cu un post de radio ce difuza o melodie de-a lui Pepe. La ora 7:00. Am refuzat să mă ridic din pat până nu mi-a pus măcar un Queen, să mă dreg.

Şi parcă nu era, că ar fi trebuit să vină zgomotul din altă parte, nu de unde vedea el de fapt.

Al treilea gând: a luat-o vărul meu razna. La asta se gândise şi taică-miu, că prea se auzea tare. Am zis că s-o fi apucat şi zăpăcitul ăsta de miştouri la ore dubioase şi cu muzică şi mai dubioasă. Wrong again.

Ajung jos în bucătărie şi mă lămureşte mama că e vorba de o nuntă undeva la un bloc de mai încolo (să zicem 30 de metri). Sincer, nu ştiu să spun câte persoane veniseră să ia mireasa, dar le-a pomenit guristul pe toate. Una nu i-a scăpat, mă!

Paula, nevasta vărului meu, s-a dus în recunoaştere şi a venit cu informaţii preţioase, respectiv că nenii nuntaşi erau cam întunecaţi la faţă şi purtau costume lucioase. Şi cică ar fi fost vorba în ecuaţie de numai 6 maşini ce urmau a duce indivizii la locul de zbânţuială.

Dacă asta ar fi fost partea cea mai rea din zi, nu m-aş fi supărat. Dar n-a fost. Zsolt mi-a suferat acum vreo 4 ore să-mi dau foc şi pentru câteva clipe chiar am fost tentată. Vă zic mai încolo care e treaba, acum voi încerca să dorm niţel, în speranţa că mâine mă voi trezi şi nu va fi fost decât un vis urât. Speranţa asta o să moară când voi face ochi. :))

Recomandarea zilei

2011-08-20T22:19:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-19T14:51:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-18T00:01:00.000+03:00

De data asta, la timp. Sunt cam împrăştiată săptămâna asta, de-aia nu apuc să stau de vorbă. Dar urmează ceva. :D

Recomandarea zilei

2011-08-17T23:48:00.001+03:00

Cu întârziere, dar în termen. :D

Recomandarea zilei

2011-08-16T02:24:00.000+03:00

Mă uitam la Bones şi mi-a ieşit melodia asta în cale. Poate îi mai place cuiva, nu doar mie.

Recomandarea zilei

2011-08-15T02:21:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-14T00:01:00.000+03:00

Cum am început săptămâna, aşa o şi terminăm.

Recomandarea zilei

2011-08-13T12:45:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-12T00:27:00.001+03:00

Una din melodiile pe care ar trebui să le ascult mai des:

Recomandarea zilei

2011-08-11T14:06:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-10T00:01:00.000+03:00

Citat

2011-08-09T10:28:00.000+03:00

Am dat peste el întâmplător şi mi-a plăcut foarte mult.

I do not aim with my hand; he who aims with his hand has forgotten the face of his father.
I aim with my eye.

I do not shoot with my hand; he who shoots with his hand has forgotten the face of his father.
I shoot with my mind.

I do not kill with my gun; he who kills with his gun has forgotten the face of his father.
I kill with my heart.

Stephen King - The Gunslinger

Recomandarea zilei

2011-08-09T00:25:00.001+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-08T00:01:00.000+03:00

Mi-am adus aminte de melodia asta când am văzut trailerul de la "Horrible Bosses", film pe care plănuiesc să-l vizionez în răcoarea şi întunericul unei săli de cinema. Mă întreb acum de ce nu mai ascult RHCP... probabil lipsă de timp. :-??

Recomandarea zilei

2011-08-07T02:36:00.000+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-06T02:01:00.001+03:00

Recomandarea zilei

2011-08-05T00:01:00.000+03:00

Azi - ceva de la Ioana. Ne mai lărgim şi noi orizonturile muzicale, ce naiba?

Recomandarea zilei

2011-08-04T00:01:00.000+03:00

Melodia asta cum vi se pare? Mie nu mi se pare cine ştie ce, dar nici nu-i chiar atât de rea.

HP vs T

2011-08-03T12:51:00.001+03:00

Cum spuneam ieri, căutam un citat pe care să i-l redau mamei. Iaca bestia:

Harry Potter is about confronting fears, finding inner strength and doing what is right in the face of adversity. Twilight is about how important it is to have a boyfriend.

Stephen King a spus-o mai bine decât aş fi putut eu. Mă rog, probabil pentru că este mai interesat de literatură decât mine şi bineînţeles pentru că din asta câştigă. În ceea ce mă priveşte, recunosc că-mi place tipul, deşi a spus despre sine că ar fi echivalentul literar al unui Big Mac cu cartofi prăjiţi şi îi dau perfectă dreptate. Asta nu-l face cu nimic mai puţin o plăcere vinovată la care nu aş renunţa.

Revenind, însă la subiectul meu preferat (azi), anume buşirea acelei serii de r****. Mă refer la Twilight.

Deşi previzibilă pe alocuri, seria Harry Potter a venit cu ceva mai mult. Personajele au fost bine conturate, iar acţiunile lor au avut un fundament. Asta era partea raţională din mine. Cealaltă parte încă se amuză la toate poantele, la cum pierdea Neville broasca, la cum îi exploda ceva, orice, lui Seamus în faţă, la obiceiurile nesănătoase ale lui Hagrid şi la multe, multe altele. Declar solemn că dacă n-ar fi fost Stăpânul inelelor în acea perioadă, dacă nu aş fi citit cărţile astea şi nu aş fi fost atât de prinsă de universul tolkenian, cel mai probabil aş indica drept carte de referinţă pentru formarea mea emoţională din perioada adolescenţei seria Harry Potter. Ca menţiune, sunt suficient de nebună după LOTR încât am ajuns să citesc cărţile de 6(şase) ori şi tot mă prinde dacă încep iar lectura; e o obsesie de care nu-mi doresc să scap.

Twilight, pe de altă parte... M-am îndemnat cu CdB să citesc cărţile. Ea a reuşit cumva, nu ştiu cum - cred că nici ea, dacă se gândeşte careva să o întrebe. Aş vrea să spun că una e mai bună decât alta, da' nu pricep care-i baiu. Aia e frustrată, ăla străluceşte. Mai mult de trei cărţi n-am fost în stare să citesc, şi oricum mi-a luat o grămadă de timp. Dacă ar veni cineva la mine acum şi m-ar ameninţa că mă omoară dacă nu citesc a patra carte, i-aş spune să mă omoare. E o porcărie. N-are substanţă, n-are mare lucru plauzibil. Şi nu e plauzibilă nu pentru că ăla e vampir şi străluceşte ca o bilă de-aia de discotecă, ci pentru în cazul ei nu se specifică boala de care suferă. Gagica e clar cu capul, n-aveţi cum să mă contraziceţi la faza asta. Dacă singura ta raţiune de a trăi este un individ care-i mort şi nici măcar nu arată al dracului de bine, înseamnă că eşti cu capul.

Iar actorii... Seria Harry Potter - arătau normal, ca nişte oameni responsabili care iau în serios ce fac. Ăilalţi... tipa arată ca o obsedată sexual, deci ajung la concluzia că rolul ăsta este, cel mai probabil, rolul vieţii ei, altfel nu l-ar putea interpreta atât de bine; sclipiciosul zici că-i tot timpul proaspăt trezit din somn şi prieten la cataramă cu paharul; nu am apucat să observ restul actorilor, nu m-a marcat nimic din prestaţia lor.

Şi sunt mii de fane Twilight. Mii! Cum era treaba aia cu 15.000 de fani strigau "Îl vrem pe Papi!", eu eram singur cu o pancartă - "Bin Laden, aici tată!"?

Să tratăm şi altfel problema. Ce ar putea să facă copiii tăi (nu-mi pasă de cacofonie) după ce au vizionat filmele?
1.Harry Potter:
- să umble prin casă cu o faţă de masă trasă pe cap, pretinzând că sunt invizibili;
- să încerce să prindă şoareci pentru a-i transforma în ceşcuţe;
- să urle unii la alţii "Expeliarmus!" până răguşesc;
- să-şi doneze şosetele unor spiriduşi de casă inexistenţi;
- să lege câteva prietenii solide, plecând de la impresia că prietenii te vor ajuta chiar şi cu cele mai nebuneşti planuri ale tale. Mă opresc aici.
2.Twilight:
- măi... în afară de sinucidere în lipsă de sex şi sex, nu îmi dau seama ce anume ar putea să facă.

În concluzie, "Harry Potter" stimulează imaginaţia, în timp ce "Twilight" stimulează un reflex al organismul, anume acela de a-ţi pierde ultima masă ingerată. Părerea mea. Aştept cu nerăbdare alte păreri.

Recomandarea zilei

2011-08-03T00:28:00.000+03:00

Tot una veche, poate aveţi noroc de altceva mâine. :D Audiţie plăcută!

Scurt citat

2011-08-02T11:42:00.000+03:00

L-am găsit pe un site, în încercarea de a reda cât mai fidel un alt citat cu acelaşi autor referitor la seriile Harry Potter şi Twilight. M-a amuzat, aşa că îl dau mai departe:

When his life was ruined, his family killed, his farm destroyed, Job knelt down on the ground and yelled up to the heavens, "Why god? Why me?" and the thundering voice of God answered, There's just something about you that pisses me off.

Stephen King - Storm of the Century: An Original Screenplay